News Flash:

Speculatii privind tinuta viitoarei Prime-doamne a Americii

19 Ianuarie 2009
917 Vizualizari | 0 Comentarii
Barack Obama si Michelle Obama
• Rochia ce va fi purtata de Michelle Obama la balul oficial de inaugurare a noului presedinte american a devenit subiectul unor aprinse speculatii

Michelle Obama, viitoarea Prima Doamna a Americii, nu a dezvaluit deocamdata ce rochie va purta la balul de dupa ceremonia de investire in functia de presedinte a sotului ei, Barack Obama, ceea ce a suscitat speculatii aprinse in randul pasionatilor de moda, informeaza editia online a cotidianului britanic The Independent.

Tinutele sotiilor presedintilor americani au reprezentat intotdeauna un subiect aprins de discutii si au fost denumite, totodata, povara Primei Doamne. Mary Todd Lincoln, sotia celui de-al 16-lea presedinte american, obisnuia sa se planga ca toate privirile erau atintite asupra ei, obligand-o sa poarte cele mai scumpe toalete din acea vreme. Pe de alta parte, Rosalyn Carter, asa cum istoricii in moda isi amintesc prea bine, nu acorda la fel de multa atentie respectarii etichetei vestimentare.

Multe din Primele Doamne ale Americii au reprezentant adevarate manechine promotionale pentru designerii americani, printre acestea numarandu-se Jackie Kennedy si Nancy Reagan. Astfel, daca ziua de maine ii va apartine lui Barack Obama, seara care va urma ceremoniei de investire va fi ocazia cu care toti ochii se vor atinti asupra sotiei sale, la balul de inaugurare a noii administratii prezidentiale. Potrivit istoricului Carl Sferrazza Anthony, consultant al publicatiei Boston Herald, tinutele de la ceremonia de investitura si mai ales rochiile de la balul de inaugurare au devenit adevarate simboluri ale Americii.

Multe din Primele doamne ale Americii au trecut cu bine proba de foc a balului. Astfel, Florence Harding, sotia fostului presedinte american Warren Harding, a purtat o rochie iridescenta de tul, acoperita cu banuti metalici si margele colorate. Pe de alta parte, Jacky Kennedy a creat senzatie la balul de inaugurare al sotului ei, unde a purtat o rochie de culoarea fildesului acoperita de o capa. Potrivit expertilor in moda, o gafa majora a fost comisa insa de Rosalyn Carter, care a venit la balul de inaugurare prezidential cu aceeasi rochie pe care o purtase la balul organizat in momentul in care Jimmy Carter a preluat functia de guvernator al statului Georgia. Pe de alta parte, rochia sclipitoare din lame, cu un umar dezgolit, pe care Nancy Reagan a purtat-o la balul inaugural al sotului ei a fost considerata de multe persoane ca fiind o rochie prea Hollywood si mult prea opulenta pentru recesiunea din anul 1981. In ceea ce o priveste pe Hillary Clinton, expertii in moda considera ca s-a straduit, poate, sa placa prea mult la evenimentul respectiv, rezultatul fiind ca nimeni nu a fost prea incantat de tinuta din tafta purpurie pe care a afisat-o la balul din 1993. In mod similar, rochia Laurei Bush, din matase rosie, opera unui designer texan, a primit putine aprecieri pozitive in 2000.

Dupa ce revista Vogue a inclus-o in paginile sale la sfarsitul lui 2007, putini au mai indraznit sa nege statutul de fashion icon a lui Michelle Obama. Publicatia Wear Daily, adevarata biblie in lumea modei, a lansat un site prin intermediul caruia designerii sunt invitati sa posteze schite ale tinutei pe care ei considera cea mai potrivita pentru Michelle Obama. Si prestigiosul cotidian The Washington Post a organizat un concurs, prin care cititorii erau invitati sa posteze comentariile si ideile lor despre modul in care trebuie sa arate rochia Primei Doamne a Americii, la balul de inaugurare.

Balul oficial de inaugurare dateaza din 1809, de cand Dolly Madison, Prima Doamna a Statelor Unite la acea vreme, a organizat o gala la Long`s Hotel, cu ocazia careia au fost vandute 400 de bilete, la pretul de patru dolari fiecare. Balul inaugurarii a devenit unul din momentele importante ale aristocratiei din Washington, pana in 1913, cand Woodrow Wilson l-a anulat, sustinand ca a devenit mult prea frivol. In 1917, balul a fost din nou anulat, din cauza Primului Razboi Mondial. Timp de multi ani de atunci, balurile de inaugurare au devenit baluri de caritate, pana cand Harry Truman l-a redeschis, oficial, in 1949. Balul de inaugurare va reprezinta prima decizie majora pe care Michelle Obama o va lua in calitate de Prima Doamna a Americii. Surse din anturajul viitoarei familii prezidentiale sustin ca Michelle Obama va decide ce rochie sa poarte chiar in ziua balului.

barack obama the independent rosalyn carter jackie kennedy
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2201 (s) | 22 queries | Mysql time :0.083868 (s)