Local

Spitalul Militar din Iași a internat primii pacienți cu COVID-19! Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Am transferat 10 persoane cu coronavirus asimptomatice, cu forme ușoare și medii. Ne simțim relaxați acum că mai avem un spital suport COVID-19”

Publicat: 12 aug. 2020
Spitalul Militar din Iași a internat primii pacienți cu COVID-19, iar prof dr. Carmen Dorobăț spune că a trasferat 10 persoane asimptomatice, cu forme ușoare și medii
Spitalul Militar din Iași a internat primii pacienți cu COVID-19!

Spitalul Militar din Iași a internat ieri primii pacienți cu COVID-19. Prof. dr. Carmen Dorobăț spune că 10 persoane asimptomatice, cu forme ușoare și medii, au fost transferate către unitatea medicală devenită suport COVID-19. Spitalele din Iași care îngrijesc pacienții cu coronavirus s-au mai relaxat. S-au făcut într-o singură zi zeci de externări

Spitalul Militar din Iași a internat ieri primii pacienți cu COVID-19. Zece persoane diagnosticate cu coronavirus au fost trasferate către unitatea medicală, după ce au trecut prin triajul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. La Spitalul Militar din Iași mai sunt 6 locuri libere. Prof. dr. Carmen Dorobăț spune că din momentul în care s-a numit cea de-a patra unitate medicală suport COVID-19, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase se simt mult mai relaxați. Totodată, într-o singură zi, s-au externat 38 de pacienți de la unitatea medicală.

Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Am făcut mai multe externări într-o singură zi, având mai multe persoane care trebuiau să se externeze după 48 de ore”

Odată cu numirea Spitalului Militar ca fiind unitate medicală suport COVID-19, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași răsuflă ușurați. Dacă în urmă cu o săptămână, prof. dr. Carmen Dorobăț anunța că unitatea medicală lucrează la capacitate maximă, acum se poate discuta despre o relaxare în ceea ce privește numărul de paturi libere. Zece pacienți au fost transferați într-o singură zi la Spitalul Militar din Iași.

„Mai avem internați în saloane 164 de pacienți cu coronavirus, plus 8 de pe Terapie Intensivă care sunt în stare critică. Am făcut mai multe externări într-o singură zi, având mai multe persoane care trebuiau să se externeze după 48 de ore. Mulți pacienți asimptomatici cer să fie externați după 48 de ore, alții refuză și aleg să rămână în spital. Ne simțim mai relaxați acum că putem transfera pacienți și către Spitalul Militar, iar cadrele medicale răsuflă ușurate”, spune prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

La Spitalul de Recuperare din Iași, spital suport COVID-19, mai erau ieri 3 locuri libere

La Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, devenit spital suport COVID-19 de pe data de 31 iulie, mai erau ieri 3 locuri libere din 20. La această unitate medicală se internează pacienții cu coronavirus asimptomatici și cei cu forme ușoare. Într-o singură săptămână, s-au rulat 47 de pacienți. Așa cum spun cadrele medicale, mulți cer externarea după 48 de ore, dar nu înțeleg la ce riscuri se supun.

„Avem un flux mare de pacienți, în fiecare zi se internează și se externează câte 2-3. Pacienții asimptomatici au posibilitatea de a se externa după 48 de ore de la internare, cu aprobarea Direcției de Sănătate Publică Iași. Unii pacienți vor să plece acasă, alții nu. Medicii își fac datoria să sfătuiască pe fiecare că ar trebui să rămână internați până când vor avea certitudinea că nu mai reprezintă un risc de îmbolnăvire sau de agravare a bolii”, spune dr. Doru Baltag, director medical la Spitalul de Recuperare din Iași.

Dr. Doru Baltag: ” Riscul la care se supun prin externarea la 48 de ore pacienții asimptomatici este că simptomele pot apărea după alte 4-5 zile”

Chiar dacă situația pare că s-a mai relaxat în spitalele suport COVID-19 din Iași odată cu începerea activității de la Spitalul Militar, medicii se confruntă, încă, cu probleme legate de percepția pacienților. Conform noilor reglementări, pacienții asimptomatici se pot externa după 48 de ore de la internare, dar nu înțeleg că se supun unor riscuri.

„După 48 de ore de la internare, pacientul asimptomatic poate cere externarea. Medicii discută cu aceștia și le explică riscurile la care se supun. Ulterior, dacă acesta insistă, medicul anunță DSP-ul și în maximum 2 ore, pacientul primește răspunsul dacă poate fi sau nu externat. Riscul la care se supun prin externarea la 48 de ore este că simptomele pot apărea după alte 4-5 zile. Decizia este luată după ce reprezentanții DSP verifică analizele medicale ale acestora. Pacienții care cer externarea sunt în minoritate. Majoritatea aleg să rămână internați până în cea de-a opta zi de la diagnosticare, pentru a fi retestați și pentru a avea certitudinea că nu reprezintă un risc de infectare pentru restul familiei și populației”, mai spune dr. Doru Baltag.

La nivelul județului Iași, ieri au fost depistați 31 de pacienți noi cu COVID-19, care au fost internați în una din unitățile medicale suport COVID-19

La nivelul județului Iași, ieri au fost depistați 31 de pacienți noi cu COVID-19. Aceștia au fost triați la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași și, ulterior, transferați la una dintre unitățile suport COVID-19 în funcție de gravitatea bolii. La Spitalul „Căi Ferate” din Iași, ieri erau ocupate 74 de paturi și mai erau libere 10. La această unitate medicală se primesc pacienții cu forme ușoare, medii și grave. Majoritatea celor transferați aici suferă și de alte comorbidități și au nevoie de îngrijire medicală de specialitate. Managerii spitalelor suport COVID-19 se simt mai relaxați acum în ceea ce privește ocupabilitatea paturilor din unitățile medicale, pentru că Spitalul Militar din Iași a asigurat 16 locuri pentru pacienții cu coronavirus.





Adauga un comentariu