Local

Spitalul mobil de la Lețcani, la un pas să fie redeschis! Rata de infectare a ajuns aproape de 3 la mia de locuitori în municipiul Iași

Publicat: 27 sept. 2021
Spitalul mobil de la Lețcani la un pas să fie redeschis Rata de infectare a ajuns aproape de 3 la mia de locuitori în municipiul Iași

Municipiul Iași se apropie de o rată de infectare de 3 la mia de locuitori a virusului COVID-19. Spitalul mobil de la Lețcani a rămas în continuare cu ușile închise. Noul administrator al unității medicale arată că acesta va fi deschis în cel mai scurt timp, după finalizarea ultimelor teste la echipamentele din interior

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași a preluat spitalul mobil de la Lețcani de la Asociația Euronest. Unitatea medicală destinată tratării bolnavilor de COVID-19 a rămas cu ușile închise încă de la începutul anului 2021. Valul 4 al pandemiei a făcut ca numărul de cazuri de coronavirus să crească în județul Iași, iar paturile din spitale să fie insuficiente. În aceste condiții, noul administrator al spitalului mobil a arătat că în cel mai scurt timp unitatea medicală va fi deschisă pentru pacienți. Cu toate acestea, unitatea nu va fi operațională până când nu se vor face toate testele la echipamentele medicale.

Când va fi deschis spitalul mobil de la Lețcani?

Conducerea ISU Iași a precizat că spitalul mobil de la Lețcani va fi deschis în momentul în care toate testele la echipamentele medicale vor fi complete.

„Spitalul mobil va fi dechis cât de curând. Am terminat de făcut preluarea pe partea cantitativă de la Asociația Euronest, urmează să facem și partea calitativă. Trebuie făcută o analiză a situației, a echipamentelor. Noi lucrăm cu Spitalul «Spiridon», unitate medicală care ne va ajuta să facem această analiză. Trebuie făcute o serie de teste să vedem dacă echipamentele rezistă sau nu. Cert este că va fi deschis”, a menționat colonelul Ionuț Grădinaru, șeful ISU Iași.

Acesta a mai arătat că în cursul acestei săptămâni va fi finalizată analiza calitativă a echipamentelor, pentru a se putea da drumul unității medicale.

Rata de infectare cu COVID-19 se apropie de 3 în municipiu

Ultimele date arată că rata de infectare cu virusul COVID-19 este de 2,34 la mia de locuitori în județul Iași. Ieri, 26 septembrie 2021, au fost semnalate 399 de cazuri noi în județ. În municipiul Iași, rata de infectare a ajuns la 2,94 la mia de locuitori. În momentul în care rata de infectare va ajunge la 3 cazuri la mia de locuitori, va intra în vigoare certificatul verde. Acest lucru înseamnă că prezența la restaurant, la spectacole sau nunți va fi condiționată de prezentarea unui certificat de vaccinare, a unui test negativ valabil 72 de ore sau a unei dovezi de trecere prin boală în ultimele 180 de zile.

Lista localităților unde incidența cazurilor de COVID-19 a explodat

Mai multe localități din județul Iași au depășit deja pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, zone unde certificatul verde deja a intrat în vigoare. Conform ultimului raport, în acest caz se află orașul Hârlău, cu o incidență de 5,47 la mia de locuitori. De asemenea, orașul Târgu Frumos a ajuns la o incidență de 4,02 la mia de locuitori, iar comuna Cucuteni a ajuns la o incidență de 4,40 la mia de locuitori. Și comuna Dumești a ajuns la o incidență de 4.02 cazuri la mia de locuitori. Comuna Lețcani are o incidență de 4,75 de cazuri la mia de locuitori, iar comuna Mirolava are o incidență de 4,14 cazuri la mia de locuitori. Conform raportului, comuna Vlădeni a ajuns la 4.36 cazuri la mia de locuitori.




Adauga un comentariu