Local

Spitalul mobil de la Leţcani, ridicat ilegal. Curtea de Conturi a amendat Asociaţia Euronest pentru combinaţiile orchestrate. Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a acoperit luni la rând toate golăniile- DOCUMENT

Publicat: 12 aug. 2020
Spitalul mobil de la Leţcani a fost amendat de Curtea de Conturi, neregulile fiind făcute de Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi al Euronest
Curtea de Conturi a amendat cu 60 mii lei Euronest, for condus de Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi pentru mari nereguli la spitalul mobil de la Leţcani pentru bolnavii de Covid-19

Nereguli uriaşe pentru spitalul mobil de la Leţcani pentru tratatea pacienţilor cu Covid-19. Curtea de Conturi a amendat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara Euronest pentru o serie de nereguli legate de licitaţia de 13.4 milioane de euro. Totul a fost orchestrat de Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Curtea de Conturi a amendat Euronest cu 60.000 lei pentru toate aceste nereguli. Maricel Popa şi Alina Popa, directorul Euronest ar trebui să vină cu banii de casă şi să dea explicaţii pentru golăniile făcute. Şi organele de anchetă penală ar trebui să se autosesizeze în acest caz şi să demareze o serie de controale cu privire la achiziţia în care Maricel Popa a decontat milioane de euro din banii judeţului într-un mod fraudulos

Bombă în cazul proiectului legat de spitalul mobil de la Leţcani pentru tratatea pacienţilor cu Covid-19. Ieri, 11 august 2020, Curtea de Conturi a amendat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara Euronest pentru o serie de nereguli legate de licitaţia de 13.4 milioane de euro. Spitalul mobil pentru bolnavii de Covid-19 a ajuns să fie o adevărată epopee orchestrată de Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Curtea de Conturi a amendat Euronest cu 60.000 lei pentru toate aceste nereguli. Maricel Popa şi Alina Popa, directorul Euronest ar trebui să vină cu banii de casă şi să dea explicaţii pentru golăniile făcute. Totul a ieşit la iveală în urma unui raport privind cheltuielule făcute de autorităţile publice în starea de urgenţă cauza de pandemia Covid- 19

UPDATE: Maricel Popa susţine că la un prim control al Curţii de Conturi la Spitalul mobil nu au fost constatate abateri. Acesta a precizat că totul a fost orchestrat politic şi că au fost constatate deficienţe. Popa a precizat că neclarităţile nu afectează spitalul.

„Garantez că s-au respectat prevederile legale. Sunt articole care exceptează starea de urgenţă. Garanţia de bună execuţie nu a fost luată în calcul. A fost depusă după semnarea contractului”, a susţinut Popa.

Nereguli mari la spitalul mobil de la Leţcani. Raport incendiar emis de Curtea de Conturi

Curtea de Conturi arata în raportul respectiv faptul că impactul financiar a fost destul de ridicat, de 72 milioane lei (peste 14 milioane de euro), fondurile fiind alocate de judeţele Iaşi şi Neamţ. Cu toate acestea, Euronest, organismul care a derulat licitaţia nu a respectat o serie de proceduri, iar Curtea a aplicat o amendă de 60 mii lei. Curtea de Conturi l-a pus la zid pe Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi , şi a arătat cum nu s-a ţinut cont de o sumedenie de reguli. Practic, Maricel Popa a încălcat cu rea voinţă legea şi şi-a făcut de cap.

 

 „Nu există elaborată o strategie a achiziţiei publice a spitalului şi respectiv a modului de gestionare ulterioară punerii în funcţiune (nu s-a prezentat dovada elaborării şi supunerii spre aprobarea autorităţii deliberative a judeţului, a unui program/plan de implementare a investiţiei, în baza unui studiu care să cuprindă informaţiile necesare şi obligatorii cu privire la realizarea obiectivului, precum: descrierea investiţiei, date tehnice, durata de realizare, grafic de execuţie, costuri/valoare estimative, posibili furnizori identificaţi, modalitatea de livrare/instalare, dotări aparatura de specialitate, echipamente, etc. Nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se sus?ina modul în care s-a procedat la identificarea riscurilor alocrii şi utilizării resurselor financiare şi un plan de măsuri pentru diminuarea acestora, în condiţiile în care, alocarea resurselor financiare nu s-a realizat în baza unui contract de finanţare cu prezentarea detaliată a obligațiilor ce revin asociației, modul de raportare a utilizării sumelor alocate la termenele asumate, restituirea sumelor neutilizate, modul de exploatare pe timpul garanţiei echipamentelor, etc.”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Nicio regulă pentru unitatea medicală. Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, a acoperit o ilegalitate uriaşă

 

Mai mult, Curtea de Conturi arata cum nu s-a respectat mai nimic la spitalul mobil de la Leţcani. De exemplu, nu a fost constituită garanţiei de buna-executie în cuantumul de 1 la sută din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, şi în termenul prevăzut prin clauzele contractuale (garan?ie evaluată la 646.912 lei). Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi al Aociatiei Euronest a acoperit şi neefectuarea recepţiei produselor din cadrul obiectivului de investiţii la o valoare de 1.520.848 euro,. Sunt nereguli şi în ceea ce priveşte efectuarea de plăti la concurenţă acestei sume, în situaţia în care nu este posibilă verificarea corelaţiei între informa?iile/datele caietului de sarcini, ale ofertei depuse şi respectiv elementele facturate de către furnizor. „Efectuarea de plăţi în valută, prin utilizarea acreditivului, contrar prevederilor contractului de furnizare (la data finalizării controlului nu s-au prezentat informaţii cu privire la modalitatea de utilizare a acreditivului, existând riscul ca plăţile efectuate să depăşească valoarea în lei a contractului de furnizare. Întrucât deficienţele de natura celor identificate şi succint prezentate mai sus constituie contraven?ie, potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, ADI Euronest a fost sancţionata contravenţional cu amendă de 60.000 lei”, se mai arăta în raportul Curţii de Conturi.

 

Cine plăteşte amendă de 60 mii euro pentru spitalul mobil? Maricel Popa se ascunde după fusta directorului Euronest

Maricel Popa ar trebui să de-a explicaţii şi în fata organelor de cercetare penală pentru licitaţia cu spitalul mobil de la Leţcani. Procedura ajuna la firma turca SDI Global LLC din Ankara a ridicat mari semne de întrebare încă de la bun început. Comisia de evaluare a licitaţiei a fost constuita ilegal,  echipamentele au întârziat aproape trei luni, iar unitatea medicală încă nu este funcţională. Ins chimb, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a acuzat tot felul de interese în urma să şi că el nu este vinovat cu nimic. Raportul Curţii de Conturi arata cât se poate de clar minciunile sale din ultimele luni, modul cum a derulat licitaţia şi nu numai. În aceste condtii, Popa trebuie să plătească el amendă din buzunarul propriu, nu din banii locuitorilor din Regiunea de Nord- Est. Cel mai slab preşedinte al CJ Iaşi din ultimii 30 ani ar trebui să-şi dea demisia şi să plece cât mai repede acasă.

 

 





Comentarii
  • Activitate online la domiciliu,comod şi autentic. Ofertă limitată pentru persoane serioase. Câştiguri de cel puţin patru mii de dolari pe an. Vârsta minimă 18 ani. Solicitaţi detalii la adresa de email: miky_n3@yahoo.com

Adauga un comentariu