News Flash:

Spitalul Municipal Pascani ramane ferm pe pozitii

14 Martie 2003
780 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pusa pe fapte mari, comisia guvernamentala a plecat de la spitalul pascanean incantata de ce a gasit aici •Pe de alta parte, prof. dr. Dan Georgescu este nemultumit ca Directia de Sanatate Publica Iasi trateaza cu indiferenta aceasta unitate spitaliceasca •La Spitalul Municipal Pascani nu se mai fac disponibilizari In cursul zilei de ieri, la Spitalul Municipal din Pascani a fost o agitatie de nedescris. Tot personalul alerga de colo-colo pentru a intampina o comisie guvernamentala. Desi aceasta era asteptata cu o zi inainte, personalul auxiliar al acestei institutii s-a pus inca o data pe smotru, salubrizand fiecare centimetru patrat. Comisia guvernamentala, condusa de prof. dr. Dan Georgescu, consilierul primului ministru, era pregatita sa taie in carne vie tot ce misca aiurea. Numai ca, dupa o scurta intalnire cu primarul Neculai Ratoi si cu conducerea spitalului, consilierul a revenit la sentimente mai bune. Comisia condusa de prof. dr. Georgescu a vizitat intreg spitalul, a verificat fiecare salon in parte, a stat de vorba cu pacientii si cu personalul unitatii. Nu au fost omise bucataria, spalatoria si WC-urile. Spre final, optica oaspetelui de la Guvern a fost schimbata radical in ceea ce priveste situatia celui mai mare spital din aceasta zona. Prof. dr. Dan Georgescu, conform informatiilor primite de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Iasi, era pregatit ca la Pascani sa faca o adevarata reforma sanitara, "taind" 130 de paturi din cele 430 existente. "Am purtat o serie de discutii cu dl. prof. dr. Dan Georgescu. Acesta a inteles in totalitate greutatile noastre", a declarat primarul Neculai Ratoi, care a participat si el la intrunirea cu comisia guvernamentala. Cadrele medicale l-au informat pe seful comisiei ca situatia spitalului este critica, urmare a unor datorii de peste 14 miliarde lei catre furnizori de materiale sanitare, medicamente si alimente. DSP Iasi nu vede cu ochi buni spitalul din Pascani Aceasta este concluzia la care a ajuns prof. dr. Dan Georgescu dupa discutiile cu reprezentantii sistemului sanitar din Pascani. "Am venit la Pascani pentru a lua contact cu realitatea. Primul ministru cere informatii care pot duce la revigorarea spitalelor din tara si la optimizarea numarului de paturi din sistemul de sanatate. La spitalul din Pascani am vazut ca totul este bine si cred ca este loc de mai bine in ceea ce priveste acordarea de asistenta medicala pacientilor din aceasta zona. Singurul lucru pe care nu-l pot intelege este ca am observat ca nu exista cai de comunicare intre Directia de Sanatate Publica Iasi si conducerea acestui spital, lucru care duce la anumite distorsiuni", a tinut sa precizeze, la parasirea spitalului, prof. dr. Dan Georgescu. Fara disponibilizari Acesta a ramas neplacut surprins de faptul ca nimeni de la DSP Iasi nu a fost prezent la respectiva intalnire. Pe toata perioada vizitei, salariatii spitalului erau ingrijorati intrucat se zvonise ca in urma acestei vizite vor avea loc o serie de disponibilizari de personal. Conducerea spitalului a dat asigurari ferme ca nu vor avea loc disponibilizari si nici reducerea numarului de paturi. "Nu pot sa-mi imaginez cum se poate ca DSP sa propuna renuntarea la 130 de paturi fara ca cineva sa vina sa ne intrebe si pe noi despre acest lucru. Cred ca cineva vrea cu buna intentie sa faca un rau. Sistemul sanitar, prin felul de finantare, a falimentat intregul sistem farmaceutic si toate alimentarele din aceasta zona intrucat, prin contractul cadru, se aloca prea putine fonduri pentru achizitionarea de medicamente, alimente si materiale sanitare. Actualmente, suntem pusi in situatia sa luam pe datorie, dar nimeni nu mai da nimic", a precizat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, dr. Alexandru Ciuhureanu. Reamintim ca, din aceste motive, in urma cu aproximativ o saptamana, directorul spitalului, dr. Corneliu Jora, si-a inaintat demisia. Sorin URSAN
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014164 (s)