News Flash:

Spitalul Sf. Maria se transforma in Centru national de pediatrie

2 Iunie 2006
928 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aceasta este doar una dintre promisiunile pe care le-a facut, ieri, la Iasi, presedintele Comisiei de sanatate din Camera Deputatilor •Centrul de chirurgie cardio-vasculara va fi suprainaltat cu doua niveluri, unde va functiona chirurgia cardio-vasculara pediatrica

Ieri, presedintele Comisie de sanatate din Camera Deputatilor, acad. dr. Mircea Ifrim, a avut o intalnire cu conducerea Spitalului Sf. Maria, a Centrului de chirurgie cardio-vasculara, a Directiei de Sanatate Publica si a Casei de Asigurari de Sanatate. Academicianul Ifrim a declarat ca situatia dezastruoasa in care se afla sistemul sanitar se datoreaza subfinantarii, Romania fiind o tara care nu acorda nici un procent din produsul intern brut (PIB) pentru sanatate. "La ora actuala, sistemul sanitar se afla intr-o mare cumpana din cauza subfinantarii. Sanatatea primeste zero la suta din PIB, 2,2 la suta din contributia adunata de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Banii de la Casa Nationala nu sunt alocati in totalitate sistemului sanitar. Cautam sa rezolvam macar o parte dintre problemele majore cu care se confrunta sistemul sanitar. Toata puterea din '90 pana acum nu a acordat finantare sistemului sanitar", a declarat Mircea Ifrim, presedintele Comisie de sanatate din Camera Deputatilor. Academicianul Ifrim a promis ca va rezolva patru probleme pentru spitalele din Iasi, cum ar fi Centrul de chirurgie cardio-vasculara, Spitalul Sf. Maria, Spitalul Sf. Spiridon si finalizarea constructiei la Institutul de Oncologie. O prima problema care va fi rezolvata este transformarea Spitalului Sf. Maria in Centru National de Pediatrie, deoarece prin obtinerea acestui statut va beneficia de o finantare mai mare fata de cea existenta in momentul de fata. La Centrul de chirurgie cardio-vasculara va fi intocmit un proiect de extindere cu inca doua niveluri a cladirii, unde va functiona chirurgia cardio-vasculara pediatrica. O alta problema majora care trebuie urgent rezolvata pentru Spitalul Sf. Spiridon este punerea in functiune a acceleratorului de particule, o investitie care se ridica pana in prezent la valoarea de un milion de Euro. Pentru ca acceleratorul de particule sa functioneze mai sunt necesare 2,6 miliarde lei, bani pentru achizitionarea unor componente ale aparatului, furate in urma cu aproximativ 4 ani. "Eu nu sunt de acord cu alte constructii in sistemul sanitar iesean pana nu se finalizeaza Institutul de Oncologie. Am fost astazi (ieri – n.r.) si am vizitat cladirea si vom face toate demersurile necesare pentru finalizarea acesteia. Am vazut la Spitalul Sf. Maria ca exista o activitate medicala deosebita unde sunt tratate cazuri foarte grele si spitalul va avea statut de Centru national de Pediatrie, ocazie cu care va primi o finantare mai buna. Este pacat ca o investitie cum este cea a acceleratorului de particule sa nu functioneze, deoarece nu se gasesc 2,6 miliarde lei", a declarat acad. Mircea Ifrim. Acesta nu a putut preciza cand vor fi finalizate cele patru proiecte.
Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014338 (s)