News Flash:

Sport Fan Club - Executia lui Simionas!

24 Decembrie 2002
1298 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa un sezon si jumatate fde munca la carma formatiei Poli Unirea Iasi, antrenorul Vasile Simionas se poate lauda ca a promovat echipa sa de suflet din "C" in "B", acolo unde a terminat turul pe locul 3. In Cupa Romaniei a reusit sa califice gruparea ieseana in sferturile de finala, o performanta greu de obtinut chiar si pentru unele echipe din prima liga. Acest lucru nu a fost insa de ajuns, si Vasile Simionas a fost "executat" in preajma Craciunului, fiind pus pe liber de Consiliul de Administratie al clubului din Copou. Intr-adevar, in ultimele runde ale turului de campionat, fotbalistii ieseni au terminat unele meciuri in genunchi, fiind dominati net de unele echipe mai "proaspete" si au pierdut lamentabil in deplasare, la CSM Medgidia si Electromagnetica Bucuresti. Iesenii au mai pierdut acasa si in fata Unirii Focsani, atunci cand la tribuna oficiala au fost multe VIP-uri, inclusiv Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor si senatorul Ioan Solcanu. Raspunzand primul de rezultatele echipei, putem spune ca acestea au fost greselile lui "Simi" cele mai mari, cum o greseala se poate numi si nedorinta de a intretine un dialog cu presedintele Gheorghe Nichita, pentru o despartire amiabila si poate si obtinerea unui post de consilier tehnic in cadrul Consiliului de Administratie. Dorind a avea el ultimul cuvant, Vasile Simionas a demonstrat ca profesionalismul sau, necontestat de nimeni, este mai presus decat orice relatie de negociere o viitorului sau la Poli Unirea. Nedorind a fi un bun bun "diplomat", Vasile Simionas a dovedit ca a ramas doar un antrenor de fotbal gen Halagian, foarte dur cu conducerile administrative ale echipelor unde a antrenat. Numai ca, intre timp, pana si "Armeanu'" s-a mai imblanzit si a devenit mai maleabil cu... sefii, cei care, de fapt, ii asigura viitorul prin salariile platite in dolari. Intr-o luna de zile, un antrenor de "B" castiga 1.000 de dolari, de zece ori mai mult decat un inginer sau un profesor. Chiar si in aceste conditii, unii dintre ei, dar si fotbalistii din subordine, sunt oarecum nemultumiti din punct de vedere financiar si doresc mereu mai mult. Noul antrenor al lui Poli Unirea, brasoveanul Marin Barbu, zis si "Magiun" in lumea fotbalului autohton, care s-a remarcat pe banca tehnica la Foresta Falticeni/ Suceava si Ceahlaul Piatra Neamt, vine in Copou pentru 6.000 de dolari pana la vara si alti 3.000 de dolari daca iesenii vor promova in prima liga. Sa speram ca exemplele anterioare, cu antrenori din afara Iasului care au dat "chix" in Copou (ex: Ioan Moldovan, Lita Dumitru, Loni Nedelcu) sa nu fie valabile si in acest caz, iar executia lui Simionas din decembrie 2002 sa nu fi fost o decizie pripita. In rest, Sarbatori Fericite pentru toti micronistii ieseni si sa ne revedem cu bine dupa sfintele Sarbatori de Craciun. Hai Poli!
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1444 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018451 (s)

loading...