News Flash:

Sportivii batausi au fost suspendati drastic de Federatie

14 Aprilie 2009
1061 Vizualizari | 0 Comentarii
Sportivii batausi au fost suspendati drastic de Federatie
Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Rugby a decis ca sase jucatori ai echipei Dinamo sa nu mai evolueze in urmatoarele sapte etape si sa fie amendati cu 600 de lei, iar un altul, Darie Curea, a primit zece runde suspendare si o penalizare de o mie de lei, dupa incidentele de la partida cu RCJ Farul. Clubul Dinamo nu va putea evolua in urmatoarele doua etape pe stadionul propriu, avand terenul suspendat dupa incidentele de la meciul cu Farul. Jucatorii de la Dinamo care au primit sapte etape de suspendare si 600 de lei amenda sunt: Valentin Calafeteanu, Costica Mersoiu, Nicolae Rus, Cosmin Ratiu, Stelian Burcea, Flavius Dobre. Motivarea deciziei pentru cei sase jucatori a fost ca acestia au lovit cu pumnul. Darie Curea, care a primit zece etape de suspendare si o mie de lei amenda, a primit sanctiunea pentru lovire cu piciorul. Antrenorul principal al echipei Dinamo, Daniel Neaga, a primit avertisment. Comisia de Disciplina a FRR a sanctionat si doi jucatori de la Farul Constanta. Bidzina Samkharadze a primit zece etape de suspendare si o mie de lei amenda, in timp ce Georgi Kostasvili a fost sanctionat cu sapte etape de suspendare si 600 de lei amenda. Presedintele clubului RCJ Farul, Cristian Zgabercea, a primit o sanctiune de 12 etape si o amenda de 3 mii de lei. Antrenorul secund al echipei Farul, Virgiliu Nastase, a primit un ultim avertisment din partea Comisiei de Disciplina a FRR. In momentul cand s-a aflat decizia, prim-vicepresedintele clubului Dinamo, Mircea Copaci, s-a ridicat de pe scaun si a spus: "Prin aceasta decizie, campioana ultimilor doi ani in rugbiul romanesc a fost eliminata din competitie". Ambele echipe au anuntat ca vor face apel la deciziile Comisiei de Disciplina a Federatiei Romane de Rugby. Presedintele FRR, Alin Petrache, a precizat ca nu va tolera niciodata "golanisme" pe terenul de rugby. "Sunt probleme inerente, dar avem regulamente, statute si comisii, care au judecat. Trebuie sa lasam nemultumirile si sa ne apucam sa jucam rugby. Ambele echipe sunt vinovate, ca doar nu s-au batut singuri. Nu voi tolera niciodata ca aceste golanisme sa se intample pe terenul de rugby", a spus Alin Petrache. Partida Dinamo - Farul Constanta, din cadrul ultimei etape a sezonului regulat, a fost intrerupta, sambata, in minutul 6, la scorul de 3-0 in favoarea bucurestenilor, dupa ce oficialii gruparii constantene au decis retragerea echipei de pe teren din cauza violentelor dintre jucatori.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2047 (s) | 22 queries | Mysql time :0.093121 (s)