National

Stațiunea Eforie Sud va avea plaje noi! Au fost demarate lucrările de lărgire şi protecţie a plajelor din zona cordonului litoral Eforie Nord- Eforie Sud

Publicat: 04 iun. 2021
plaja din eforie sud
Eforie Sud a fost una din cele mai vitregite stațiuni dacă ne referim la suprafața de plajă. Acestea erau extrem de înguste, iar pe alocuri chiar dispăruseră în mare. Acum însă situația se va schimba. După Mamaia si Năvodari, și la Eforie au demarat lucrari similare de lărgire a plajelor.

Turiștii care vor merge să își petreacă vacanța în Eforie Sud se vor bucura de plaje noi. Autoritățile informează că în maximum doi ani, stațiunea va avea plaje noi. În ceea ce  privește plajele vechi, acestea vor fi lărgite, așa cum se întâmplă în Mamaia și Năvodari, potrivit Antena 3.

Vineri, 4 iunie, au fost demarate lucrările de lărgire şi protecţie a plajelor din zona cordonului litoral Eforie Nord- Eforie Sud, în prezența ministrului Mediului. Se pare că lucrările sunt parte componentă dintr-un proiect mai complex, care însumează peste 800 de milioane de lei finanțat din fonduri europene.

Dacă ne referim la suprafața de plajă, stațiunea Eforie Sud a fost dată uitării. Plaja era extrem de îngustă, iar în unele locuri putea fi observat faptul că aceasta dispărea în mare. Astfel, după Mamaia și Năvodari, la Eforie au fost demarate lucrări de lărgire a plajelor. Acestea se fac în baza unui contract de proiectare şi execuţie, încheiat cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral Constanţa.

„Se vor folosi peste 4 milioane de metri cubi de nisip pentru a se asigura stabilitatea plajei si a malului. Proiectul este parte dintr-un program mai larg. S-au obţinut toate avizele și acordurile necesare inclusiv autorizații de demolare pentru digurile care trebuie să dispară. În acest proiect toate digurile degradate vor fi demolate, iar noile diguri vor fi mai lungi de peste 300 m, plaja va avea o lățime de 100 de metri și o suprafață de 50 de hectare. Avem utilaje performante cu capacitate mare de lucru ca să putem dovedi că putem să terminăm un proiect dificil în timpul alocat”, a spus Marius Stamat, reprezentant firma contructor.

Barna Tánczos: „Vrem să avem un litoral modern, pus la punct”. Stațiunea Eforie Sud va avea plaje noi

În prezența ministrului Mediului, Barna Tánczos, au fost demarate lucrările de lărgire a plajelor încă de la prima oră a dimineții. Ministrul a precizat că implementarea acestui proiect era extrem de importantă, deoarece unele zone erau grav afectate de de eroziunea costieră, aşa cum este Eforie Sud.

„Vrem să avem un litoral modern pus la punct şi care să protejeze biodiversitatea. Vom avea peste 29 de hectare de biodiversitate, ceea ce va fi foarte important pentru România. Se va creea o oază care va fi foarte interesantă pentru oamenii de ştiinţă, dar vrem să demonstrăm că în acelaşi timp nu distrugem nimic, ci creem o biodiversitate. Vom ajunge să avem un litoral românesc reconstruit și redat cetățenilor”, a anunţat ministrul Tantzos Barna.

În zona Eforie Sud vor fi construite șapte diguri, pentru că cele vechi au primit aviz de demolare. Va urma apoi înnisiparea plajelor pe o distanță de aproape 6 kilometri lungime. În momentul finalizării lucrărilor, vechile suprafeţe de plajă se vor lăți cu până la 100 de metri, iar pe alocuri vor apărea plaje noi, care vor avea aproximativ aceeași lățime.

De asemenea, s-au luat în calcul de către Administrația Bazinală Dobrogea Litoral situații neprevăzute, cum sunt descoperirea de situri arheologice, epave sau comori antice.

Proiectul de lărgire și protejare a plajelor de pe litoralul romanesc se ridică la 840 de milioane de euro, 85% din fonduri fiind asigurate de Uniunea Europeană.




Adauga un comentariu