National

Stațiunea Predeal intră în șcenariul roșu. Iată ce măsuri se vor aplica

Publicat: 29 oct. 2020
Stațiunea Predeal
Stațiunea Predeal

Autoritățile locale din Brașov au decis introducerea scenariul roșu în stațiunea Predeal și localității Ormeniş după ce numărul de cazuri noi de coronavirus a crescut îngrijorător.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Braşov a adoptat decizia după ce a constatat depăşirea incidenţei cumulate de 3 la 1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile în localităţile Predeal şi Ormeniş. Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, în oraşul Predeal incidenţa cumulată la 1.000 de locuitori a ajuns joi la 3,80, iar în comuna Ormeniş acest indicator este de 3,26.

Ca urmare, în cele două localităţi vor fi închise restaurantele, barurile, sălile pentru jocuri de noroc şi vor fi interzise activităţile culturale. Decizia va intra în vigoare vineri şi va fi în vigoare timp de 14 zile.

Bucureștiul este pe primul loc

Potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică de joi, 29 octombrie, Capitala a înregistrat 1129 noi cazuri COVID-19, din totalul de 6.481, raportate la nivel național, în ultimele 24 de ore.

Astfel, incidența cazurilor din Capitală a crescut la 3.49. Joi, sigurele județe care au depășit rata de infectare 4 au fost Cluj și Sălaj. Conform graficului realizat în baza raportărilor primite de CNCCI, județul Cluj are o rată de infectare de 4,3 la mia de locuitori, iar Sălajul de 4,11. Într-o situație dificilă sunt și județele Alba – 3,8, Harghita – 3,32 și Timiș – 3,61.

GCS precizează că Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a rectificat incidența aferentă zilei de miercuri, care a fost comunicată eronat către CNCCI, în urma unei erori de redactare. Astfel, indicele în cazul Municipiului București pentru miercuri a fost de 3,49, și nu de 3,81, așa cum a fost comunicat inițial.





Adauga un comentariu