News Flash:

Statuie uriasa a lui Michael Jackson, la Zurich

4 Iulie 2009
579 Vizualizari | 0 Comentarii
O statuie uriasa a lui Michael Jackson, decedat pe 25 iunie, in urma unui stop cardiac, a fost dezvelita ieri, in apropiere de Zurich, in cadrul unui eveniment care a precedat o ceremonie ce va fi organizata, astazi si maine, in onoarea cantaretului, informeaza AFP. Ridicata pe o peluza in mijlocul satului Regensdorf, la nord-vest de Zurich, statuia cu o inaltime de 12 metri si o greutate de patru tone il reprezinta pe cantaret in picioare, purtand centuri aurite. "Nu exista decat 19 exemplare in lume si doua in Europa", a declarat mandru organizatorul evenimentului, Andreas Grassmann, referindu-se la statuia din plastic gri. "Vom organiza, incepand de vineri seara (ieri seara - n.r.) si pana duminica (maine - n.r.). o mare sarbatoare pentru a-l celebra pe cantaret", a explicat acesta. Potrivit unui antreprenor elvetian, un prieten de-al lui, proprietarul unui balci, a obtinut statuia de la Sony si a folosit-o in spectacolele lui. "Am petrecut ultimele cinci zile restaurand-o", a mai spus el. Organizatorii evenimentului, care se asteapta la participarea a zeci de mii de fani, au pregatit trandafiri si lumanari si vor pune la dispozitie o carte de condoleante. "Evenimentul va fi gratuit si, bineinteles, vom asculta muzica lui Michael Jackson", a precizat Gassmann, care s-a declarat un mare fan al starului. Michael Jackson a murit in urma cu opt zile in urma unui stop cardiac, la Los Angeles, intr-o casa pe care o inchiriase la Holmby Hills, nu departe de Beverly Hills. Funeraliile publice ale lui Michael Jackson vor avea loc marti, 7 iulie, de la ora 10.00 a.m., la Staples Center din Los Angeles, potrivit unui comunicat emis de familie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1592 (s) | 22 queries | Mysql time :0.044361 (s)