News Flash:

Statul pastoreste golaniile lui Dobre

7 Iunie 2005
1300 Vizualizari | 0 Comentarii
•Comisia de fond funciar a intarit ilegalitatea savarsita anul trecut, cand si-a dat avizul pentru ca firma SC Comat SA a deputatului recent intrat in PNL, Traian Dobre, sa faca un schimb scandalos de terenuri •Firma lui Dobre a dat terenuri agricole din Trifesti si Grajduri pe un hectar pe marginea lacului Ciric •Singurul care s-a impotrivit a fost subprefectul Florin Ungureanu

Dragi ieseni, incepand de sambata trecuta s-a legalizat transferul oricaror suprafete de teren din mediul rural in municipiul Iasi. Cel putin asta reiese din decizia ilustrilor membrii ai Comisiei de fond funciar de pe langa Prefectura Iasi, care au decis ca firma Comat SA si Directia Teritoriala de Regim Silvic de la Suceava (DTRSS) au procedat corect atunci cand au schimbat niste terenuri agricole situate in localitatile iesene Trifesti si Grajduri pe un hectar de teren situat pe marginea lacului Ciric. Prin urmare, avand in vedere ca membrii comisiei mentionate au legalizat aceasta golanie, cotidianul ZIUA de Iasi va sprijini orice iesean care va dori sa schimbe terenuri agricole din localitatea Pocreaca pe un teren la Ciric. Aceasta cerere trebuie depusa la prefectura, in atentia comisiei de fond funciar, pentru ca sunt sanse foarte mici sa nu fie aprobata. Constitutia Romaniei spune ca toti oamenii sunt egali in fata legii, toti romanii au aceleasi drepturi, chiar daca este vorba despre un fermier de la Pocreaca sau despre proaspatul deputat PNL Traian Dobre. Avand in vedere aceasta situatie scandaloasa, in fata careia membrii comisiei de fond funciar, membrii ai PNL sau protejati de liberali, inchid ochii numai exista nici un semn de indoiala ca Traian Dobre a sarit din barca PSD in cea a partidului aflat la putere pentru a-si proteja afacerile ilegale. Subprefectul Florin Ungureanu a fost singurul care a votat in comisie impotriva acestui tun funciar. Culmea, dupa ce si-au dat avizul anul trecut pentru savarsirea acestei magarii, membrii acestei comisii au supus la vot in sedinta de saptamana trecuta oportunitatea interventiei in aceasta problema. Adica au votat daca aceasta comisie are sau nu atributii sa intervina in desfiintarea acestui transfer. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi transmit membrilor acestei comisii ca atributiile i-au fost stabilite prin Legile 18/1991 si 1/2001 si nu se supun votului. "Eu am fost singurul care am votat sa intervina comisia si sa anuleze transferul. Ceilalti au votat impotriva mea, sustinand ca aceasta comisie nu ar avea atributii in acest sens. Eu cred ca, prin votul de sambata trecuta, comisia a vrut sa se protejeze deoarece si-a dat avizul pentru transfer anul trecut", a precizat subprefectul Florin Ungureanu. Cotidianul ZIUA de Iasi prezinta lista smecherilor care se fac ca vegheaza la respectarea legii funciare, fiind vorba bineinteles de membrii comisiei mentionate: Vasile Murgoci, sef Serviciu Juridic, Orest Oanea, seful Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara, care de numai cateva luni s-a inscris in PNL, Constantin Arustei, directorul Directiei Agricole, la randul sau liberal, Valeriu Lacatusu, seful Agentiei Domeniilor Statului, Vasile Cihodaru, directorul Societatii de Imbunatatiri Funciare, Nicolae Trofin, directorul Directiei de Gospodarire a Apelor si Gheorghe Fotea, comisar in cadrul Inspectoratului de Politie a Judetului Iasi. Surse bine informate ne-au transmis ca votul comisiei a fost influentat de presiunile facute de seful PNL Iasi, deputatul Relu Fenechiu, in acest sens. Relatia de afaceri intre Relu Fenechiu si Traian Dobre este veche de doi ani. Amintim ca sediul unei reprezentante auto care apartine firmelor lui Dobre a fost construit de SC Fene Grup SA, firma lui Fenechiu. Iata de ce s-a inscris Dobre in PNL, care este un fost pesedist, fost pedeserist, fondator in 1991 al PNL Iasi si fost activist al Partidului Comunist Roman.

Golania

Pentru schimbul de terenuri, SC Comat SA si DRTSS au incheiat la data de 28 decembrie un contract de schimb de terenuri care scartiie din toate incheieturile din punct de vedere legal. Firma lui Dobre a dat 2,5 hectare teren arabil situat in extravilanul comunei Trifesti si 2,5 hectare teren in extravilanul comunei Grajduri in schimbul terenului de la Ciric. Suprafata luata la schimb de SC Comat SA se afla in circuitul silvic. In primul rand, terenurile aflate in circuitul silvic sunt in domeniul public al statului, care, potrivit Legii 213/ 1998, este imprescriptibil, insesizabil si inalienabil. Prin urmare, ca un asemenea schimb sa fie posibil, Guvernul Romaniei trebuia sa emita o hotarare prin care suprafata de 1 hectar de teren din zona Ciric era trecuta in domeniul privat al statului, existand posibilitatea ca dupa aceea sa intre in circuitul civil. Trebuie mentionat ca, potrivit Legii nr. 54/ 1998 privind circuitul juridic al terenurilor, astfel de schimburi se efectueaza numai in anumite conditii. Astfel, schimburile se efectueaza intre doua parti care au titlu de proprietate pentru terenurile care fac obiectul tranzactiei. Ori, in aceasta situatie, terenul de la Ciric s-a aflat in domeniul public al statului iar Directia Silvica nu avea decat atributii de administrare.
In al doilea rand, motivele DRTSS de a accepta un asemenea o asemenea tranzactie trebuie sa fie atat de puternice incat schimbul sa fie inevitabil. Initiativa schimbului trebuia sa vina din partea DTRSS, care trebuia sa aiba neaparat nevoie de terenurile detinute de Comat SA la Trifesti si Grajduri. Adica, de exemplu, Directia Silvica trebuia sa motiveze acest schimb ca are nevoie de terenurile SC Comat SA pentru largirea fondului silvic in zona, iar daca nu s-ar lua masuri urgente de impadurire s-ar compromite definitiv echilibrul ecologic in zona. Dimpotriva, din contract reiese ca initiativa schimbului a apartinut SC Comat SA, care declara ca are nevoie de terenul de la Ciric pentru a construi in zona o baza de agrement. "Terenul ce formeaza obiectul schimbului a fost scos din circuitul silvic prin ocuparea definitiva cu compensare anticipata si echivalenta de catre SC Comat SA in scopul realizarii proiectului 'Baza de agrement Ciric'", se arata in contractul mentionat.
Al treilea aspect care demonstreaza ca afacerea nu a fost legala se refera la faptul ca nu exista nici o dovada care sa arate ca schimbul de terenuri a fost este echitabil. Adica, inainte de efectuarea schimbului, terenurile care intrau in tranzactie trebuiau evaluate. Schimbul se putea efectua fara plata unor diferente financiare daca valoarea terenului de la Ciric era egala cu valoarea terenurilor oferite de SC Comat SA. Ori prevederile din contract cu privire la acest aspect arata ca totul s-a facut in bataie de joc. In prima faza, contractul prevede ca valoarea terenului de la Ciric este de
1.311.339.693 lei iar doua pagini mai incolo este trecut ca, de fapt, acesta valoreaza 1.311.332.839 lei. Pretul terenului trebuia preluat dintr-un raport de evaluare. In plus, nu s-a facut evaluarea terenurilor oferite la schimb de SC Comat SA pentru a se demonstra ca schimbul a fost echitabil. Se precizeaza in contract prin incalcarea oricarei norme de bun simt si a principiilor legale ca valorile terenurilor sunt aproximativ egale. Ca si cum s-ar spune ca in administrarea domeniului public functionarii trebuie sa procedeze aproximativ legal. "Valorile terenurilor sunt aproximativ egale, schimbul se face fara sulta ( fara plata unei diferente - n.r. ) iar noi coschimbasii declaram ca nu avem nici un fel de pretentie de nici o natura unii fata de altii", se mai arata in contract. Daca nu s-a facut evaluarea terenurilor arabile oferite de SC Comat SA cine garanteaza ca statul nu a fost pagubit prin neplata unor diferente? Facem precizarea ca terenul de la Ciric ajunge la cateva zeci de Euro pe un metru patrat, iar terenurile din mediul rural se vand cu cativa centi pe metrul patrat.
(C.M., T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1531 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038023 (s)