News Flash:

Statul va numara pana si pestii din undita

20 Aprilie 2000
660 Vizualizari | 0 Comentarii
Fiecare pescar va trebui sa posede un jurnal de pescuit, dupa ce la inceputul acestei saptamani a fost incheiat un protocol intre Ministerul Agriculturii si Ministerul Apelor, padurilor si protectiei mediului. Protocolul a ajuns la Directia pescuit, piscicultura si inspectie din cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, iar Compania Nationala "Apele Romane" SA a luat si ea "la cunostinta". in document se prevede cum se va executa tinerea evidentei lunare a capturilor pe specii, pe zone si bazine piscicole, lucru care se va realiza de catre fiecare agent economic, persoana fizica sau juridica autorizata prin jurnalul de pescuit si formularele statistice. Aceste hartii, care de fapt sunt niste tabele pe care pescarii vor bifa fiecare peste prins, sunt puse la dispozitie de institutiile abilitate, odata cu eliberarea autorizatiei de pescuit. Cum era si de asteptat, neanregistrarea zilnica a capturilor conform jurnalului de pescuit atrage dupa sine anularea autorizatiei sau a contractului. Astfel, fiecare pescar va trebui sa aiba asupra sa, de fiecare data cand merge la pescuit, un jurnal cu capturile de pesti de orice dimensiune si greutate. Autorizatiile se elibereaza de Directia pescuit, piscicultura si inspectii. Deja pentru acest an, Compania Nationala "Apele Romane" sau filialele acesteia vor organiza licitatii pentru stabilirea tronsoanelor de pe raurile tarii, balti sau lacuri pe care se va putea efectua pescuitul.
Catalin COCA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013043 (s)

loading...