News Flash:

Steaua pregateste asaltul pentru Varga

12 Februarie 2010
676 Vizualizari | 0 Comentarii
Dacian Varga
Steaua spera sa dea o ultima lovitura pe piata transferurilor. Dacian Varga nu si-a gasit inca echipa, iar Gigi Becali spera ca oferta de 1,5 milioane de euro pe care a facut-o sa fie acceptata de Vasile Siman. Nemultumit de modul in care s-a miscat Steaua in meciul amical cu Terek Grozny, Gigi Becali vrea sa aduca inca un jucator de profil ofensiv: Dacian Varga. Patronul ros-albastrilor spera ca Vasile Siman sa nu primeasca nici o oferta de transfer definitiv pentru Varga, iar apoi jucatorul sa ajunga in Ghencea, sub comanda lui Mihai Stoichita. Vasile Siman poarta tatonari cu mai multe cluburi din Rusia si Ucraina, insa nu exista nici o propunere oficiala in acest moment. Cum perioada de mercato din Romania se va incheia peste o saptamana, iar Siman i-a promis jucatorului ca nu va ramane in Liga II, Becali il asteapta pe Varga in Ghencea. "Este posibil ca Varga sa ajunga la Steaua saptamana viitoare, daca nu-si va gasi o echipa in strainatate. Cu Vasile Siman nu am mai vorbit, el stie oferta mea, iar eu cred ca este avantajoasa", a explicat Gigi Becali. Finantatorul Stelei i-a propus lui Vasile Siman un imprumut pana in vara, cu optiune si obligatie de cumparare definitiva in schimbul a 1,5 milioane de euro, in cazul in care Steaua va lua titlul. Este posibil ca Vasile Siman sa reia saptamana viitoare si discutiile cu FC Timisoara, in incercarea de a obtine un pret cat mai bun pentru Dacian Varga.

Intre timp, Steaua a incheiat campania de pregatire din Antalya cu o victorie, dupa ce a invins pe Bate Borisov cu 2-0 prin golurile lui Kapetanos si Surdu. Partida nu a fost una de inalt nivel tehnic si nici una frumoasa ca spectaculozitate a jocului, insa pentru stelisti a fost un test util impotriva unei formatii incomode. In minutul 39, Kapetanos a patruns excelent in careu pe stanga, a trimis in centru la Petre, sutul acestuia a fost respins pana la Szekely care a recentrat si Kapetanos n-a ratat tinta. Repriza secunda a venit cu mai multe modificari in formatia din Ghencea, in teren intrand fratii Karamian, Toja, Bogdan Stancu, dar si Diarra aflat in probe. Defensiva Stelei a dat de mai multe ori semne de lipsa de concentrare pe parcursul partii secunde a intalnirii, fapt care a determinat si mai multe atacuri periculoase ale rusilor, care au dominat in mare parte repriza. Doar in minutul 79 a creat Steaua o faza superba, cea mai frumoasa din tot meciul. Nicolita a centrat de pe dreapta, mingea a fost deviata pe spate cu capul de Surdu pana la Stancu, iar acesta a reluat din 16 metri spectaculos din foarfeca, insa pe centrul portii unde era si portarul. Cand mai erau doua minute pana la final, Mihaita Plesan a initiat un atac bun pe partea dreapta, l-a gasit pe Surdu in fata, la marginea careului, iar acesta a inscris cu un sut sec la coltul lung, stabilind astfel scorul final 2-0.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

steaua dacian varga gigi becali vasile siman ghencea mihai stoichita
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1206 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013529 (s)