News Flash:

Steaua si-a asigurat locul in Europa League

6 Mai 2010
624 Vizualizari | 0 Comentarii
Steaua a castigat partida cu Astra Ploiesti disputata pe stadionul de la Buzau, ros-albastrii invingand cu 2-0 prin reusitele lui Bogdan Stancu si Arman Karamian. Meciul a fost unul modest, dar cu destule faze discutabile, ploiestenii solicitand un penalty in prima repriza si fault in atac la golul al doilea al Stelei. Steaua a deschis rapid scorul, in minutul 7 al jocului, Bogdan Stancu marcand cu un sut simplu din centrul careului, dupa ce a primit cu multa sansa o pasa de la Tanase care a receptionat cu noroc o minge degajata gresit de Oprsal din careu. La 10 minute de la fluierul de start, peluza Sud a stadionului din Buzau s-a umplut de suporteri stelisti veniti din capitala, acestia incepand dupa putin timp conflictele cu fortele de ordine, depasite de situatie. Intre timp, in teren meciul a continuat sa fie controlat usor de Steaua, insa Astra nu a predat armele si a incercat tot timpul sa aduca pericolul in jumatatea ros-albastrilor. In minutul 25, Astra a realizat cea mai mare ocazie a meciului. Zapata a iesit total aiurea pe o centrare de pe stanga, Mihalache s-a inaltat si a trimis cu capul in bara din stanga, mingea ajungand apoi la Stratila, al carui sut din afara careului a trecut putin pe langa poarta. La 5 minute de la reluare, Arman Karamian a majorat diferenta de scor a Stelei, acesta marcand cu un sut din prima cu stangul dupa o pasa foarte buna de la Cristi Tanase de pe dreapta. Pana la final meciul nu a mai adus realizari demne de mentionat, fazele de atac terminandu-se ori in marginea careului advers, ori cu suturi care au ocolit spatiul portii adverse. Tot ieri, Gaz Metan Medias a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de pe teren propriu cu Rapid, ambele echipe fiind multumite de rezultatul final al unui meci echilibrat. Aflata in stransa lupta pentru evitarea retrogradarii, Mediasul avea nevoie de o victorie pentru a mentine sanse de salvare. Tot de victorie avea nevoie si Rapid pentru a nu pierde sansele de a prinde locul 6 al clasamentului si o calificare in cupele europene. Astfel ca meciul a fost unul extrem de disputat, cu multe tentative de atac, dar cu putine reusite, defensivele celor doua formatii nedorind sa riste nimic in aceasta partida. Abia in ultimele minute s-au mai animat lucrurile, atat Gazul cat si Rapidul incercand sa dea lovitura pe final de meci. Insa nu au reusit acest lucru pana la fluierul de final al partidei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1253 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024271 (s)