News Flash:

Steaua si Dinamo merg la cap in campionat

15 Septembrie 2008
721 Vizualizari | 0 Comentarii
SEMEDO IN MECIUL DE LA CONSTANTA
Rivalele de-o viata, Steaua si Dinamo, merg cap la cap in acest sezon al Ligii I. Granzii campionatului au castigat deplasarile de sambata si ocupa acum ultimele doua locuri pe podiumul intrecerii interne. Mai intai, Dinamo a lovit mortal la Vaslui, castigand nemeritat un meci care a fost dominat de gazde. Trupa lui Mircea Rednic a castigat in ultimul minut la Vaslui, 2-1, gratie unui gol marcat de Bratu. Vasluienii au deschis scorul in prima repriza, iar Ljubinkovic a fost la un pas de 2-0 in debutul reprizei secunde, lovind bara. Dinamovistii au inscris de doua ori in repriza a doua si au plecat cu o victorie. Moldovenii au inceput in forta partida, dominand teritorial, dar fara sa puna prea mult in pericol poarta lui Lobont, pana in minutul 10, cand Nemanja Jovanovic a profitat de centrarea perfecta a lui Aliuta si a marcat cu capul din interiorul careului. Chiar daca vasluienii au dominat si finalul primei reprize si inceputul partii secunde, Danciulescu a reusit sa egaleze in minutul 61 cu un sut din intoarcere, dupa o actiune de atac prelungita a dinamovistilor. In ultimul minut al timpului regulamentar, Canu s-a accidentat si nu a mai putut continua partida, lasand Vasluiul in 10 oameni deoarece Viorel Hizo efectuase toate cele 3 schimbari permise de regulament pana in acel moment. Intamplarea nefericita din tabara moldovenilor a dat ocazia dinamovistilor sa marcheze golul victoriei in minutele de prelungire prin Bratu care l-a executat pe Kuciak cu un sut sec. Nici rivala formatiei alb-rosii, Steaua, nu s-a lasat mai prejos si a invins clar in deplasare la Constanta, scor 4-1, o echipa a Farului cu un om in minus care a ratat deschiderea scorului din penalty in minutul 9 al partidei. Cu o echipa schimbata aproape in totalitate din cauza accidentarilor dar si a menajarii unor jucatori care au evoluat la reprezentativele tarii lor, Steaua a inceput timid partida, constantenii fiind mai periculosi in primele minute. Cea mai importanta actiune la poarta lui Cernea, aflat la prima sa partida in acest sezon pentru Steaua, s-a incheiat cu un penalty, dupa ce Petre Marin l-a faultat in careu pe Fatai. Maxim a executat insa slab, in dreapta portarului, loc unde s-a intins si Cernea, care a retinut fara probleme, salvandu-si echipa de la gol. Prima repriza a fost clar repriza lui Semedo, care a avut numeroase actiuni periculoase in jumatatea gazdelor. Tot Semedo (30`) a deschis si scorul printr-o executie spectaculoasa din corner care a cazut direct in poarta lui Curca, iesit gresit la aceasta faza. In acelasi minut, Semedo l-a servit excelent pe Bogdan Stancu, aflat la marginea careului, acesta marcand si cu ajutorul lui Maxim, care a deviat usor mingea in propria poarta. De parca ratarea loviturii de la 11 metri si scorul de pe tabela n-ar fi fost de ajuns, constantenii au mai primit o lovitura, Bacila fiind eliminat in minutul 34 pentru o intrare criminala asupra lui Petre Marin. Din acest moment Steaua a controlat autoritar partida, superioritatea numerica fiind vizibila mai ales la numeroasele contraatacuri ale ros-albastrilor, insa multumiti cu scorul inregistrat, stelistii au dat dovada de lipsa de concentrare la finalizare. Scorul a ajuns la 3-0 in ultimul minut regulamentar de joc, Kapetanos marcand primul sau gol la Steaua, dupa un contraatac superb si un sut la coltul lung. Rechinii au redus din diferenta in primul minut de prelungiri, Gosic profitand de o neatentie a defensivei steliste si l-a invins pe Cernea printr-un sut plasat. Stelistii nu s-au multumit doar cu diferenta de doua goluri si au inchis tabela prin Janos Szekely, care a marcat pentru 4-1, dupa ce Kapetanos fusese faultat in careu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1459 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022910 (s)