News Flash:

Stefan Banica Jr. va primi despagubiri mai mici de la TVR Media

22 Mai 2010
760 Vizualizari | 0 Comentarii
Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis ca TVR Media trebuie sa ii plateasca aproximativ 3.000 de lei lui Stefan Banica Junior, in procesul privind reproducerea DVD-ului "Maestrii Comediei", in care prima instanta stabilise valoarea despagubirilor la 5.000 de euro.

Astfel, CAB a admis apelul TVR Media impotriva deciziei din iunie 2009, a Tribunalului Bucuresti, prin care institutia a fost obligata la plata a 5.000 de euro, despagubiri pentru reproducerea DVD-ului "Maestrii Comediei", in care apar imagini cu Stefan Banica senior. Totodata, instanta a respins apelul lui Banica Jr., care voia daune de 30.000 de euro.

Potrivit deciziei Curtii de Apel Bucuresti, TVR Media a fost obligata sa ii plateasca artistului 1.538,19 de lei, cu titlu de remuneratie echitabila, si alti 1.538,19 de lei, cu titlu de daune interese (n.r.- despagubiri).

Decizia Curtii nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).

Tribunalul Bucuresti a decis, in iunie 2009, ca TVR Media sa-i plateasca 5.000 de euro lui Stefan Banica Jr. drept despagubiri pentru reproducerea DVD-ului "Maestrii Comediei". De asemenea, instanta de fond a obligat TVR Media la plata partiala a cheltuielilor de judecata si a respins restul cererilor facute de Banica, pe motiv ca sunt neintemeiate.

Decizia Tribunalului Bucuresti a fost atacata cu apel atat de Banica, cat si de reprezentantii TVR Media.

Acuzatiile

Stefan Banica Jr. a acuzat SC TVR Media SRL de incalcarea drepturilor de autor, pe motiv ca ar fi reprodus si comercializat, fara acordul artistului, DVD-ul "Maestrii comediei", in care apare Stefan Banica senior, cerand daune estimate la 30.000 de euro.

In cererea de chemare in judecata, Stefan Banica Jr. a precizat ca TVR Media "a reprodus si distribuit mai multe DVD-uri "Maestrii Comediei", in care sunt redate interpretari ale maestrului Stefan Banica, realizate in perioada anilor cand acesta era in viata".

"Toate reproducerile si distribuirile efectuate de parata (n.n. TVR Media) au fost realizate fara acordul subsemnatului. Am solicitat in repetate randuri negocierea si semnarea unui contract de cesiune a drepturilor de autor, precum si plata unei remuneratii echitabile.

Desi nu s-a ajuns niciodata la un acord pe cale amiabila, parata a continuat sa reproduca si sa distribuie interpretarile (n.n. Maestrii comediei) pana la momentul formularii prezentei cereri", sustine Stefan Banica jr. in motivele actiunii.

Artistul a mai aratat ca TVR Media ar fi incalcat cu rea credinta drepturile de autor asupra operelor tatalui sau, dat fiind ca a continuat sa distribuie DVD-ul fara acordul lui Stefan Banica Jr.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1969 (s) | 22 queries | Mysql time :0.072161 (s)