News Flash:

Stoc de medicamente pana in ianuarie la Spitalul Sf. Spiridon

9 Decembrie 2010
1140 Vizualizari | 3 Comentarii
Pentru a evita riscul ramanerii fara medicamente in prima jumatate a lunii ianuarie, sefii Spitalului Sf. Spiridon Iasi incearca in aceste zile sa mareasca stocul de materiale sanitare pana la mijlocul lui ianuarie. "In aceasta perioada incercam sa ne marim stocul de medicamente si materiale sanitare, iar cantitatea sa ne ajunga pana pe 15 ianuarie 2011. Este o masura de siguranta pe care o luam, pentru a nu avea surprize in primul interval al lunii ianuarie. Unii furnizori de medicamente isi inchid activitatea dupa 21-22 decembrie, nu stim nici cum vor fi drumurile in ianuarie, in cazul in care va ninge mult, astfel ca nu strica sa ne luam masuri din timp", a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.
Seful celui mai mare spital din Moldova a precizat ca in ultima perioada a scazut numarul internarilor, dar se asteapta la o avalansa de pacienti dupa sarbatori. "De regula, in perioada sarbatorilor sunt cam 400 paturi ocupate in spital, dar dupa Craciun si Anul Nou sunt sigur ca vom avea parte de o avalansa a numarului internarilor. Apar cazurile de pancreatita, in urma consumului in exces de carne si grasime, iar multe persoane, chiar daca sunt bolnave, prefera sa petreaca sarbatorile acasa si apoi revin in spital", a mai spus managerul Spitalului Sf. Spiridon.

medicamente
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Lilly  | #134922
De ce mai administreaza medicamentele unul ca Birliba (care n-are nici o treaba cu medicina si cu medicamentele). El a fost numit politic manager, singurul din tara unde nu s-a respectat prima conditie de admitere pe o astfel de functie (medic primar sau universitar de la medicina, mai ales la un spital universitar, nu comunal cum se declaseaza Sf Spiridon. Nesimtitul de Birliba s-a infipt capusa in KRKA doctorilor si isi da cu parerea cum se administreaza medicamentele. Rusine pentru MS, Colegiul Medicilor si UMF ca accepta astfel de menajeri.
spiridon  | #134971
birliba retardatu',pe cati ai lins in c.. ?Nu ai nici o treaba cu medicina!Marsh afara retardatule!Te-ai sudat de scaun,cu suturi in cu.. vei pleca la avicola nu inainte de a-ti cere iertare de la toti medicii,si pacientii vor fi in siguranta
ion  | #134973
birliba si medicina= baba si mitraliera
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.9316 (s) | 22 queries | Mysql time :0.734870 (s)