News Flash:

Stomatologie pe bani grei

6 Iunie 2002
726 Vizualizari | 0 Comentarii
Studentii stomatologi de la "fara taxa" trebuie sa scoata bani din buzunar pentru a plati stagiile de practica clinica, reprezentand exact contravaloarea taxei de scolarizare pentru un an •Desi ministerul a promis o suplimetare a fondurilor pentru facultatile cu profil stomatologic, totul a ramas la stadiul de promisiune

Sesiunea de vara deja a inceput, iar problema studentilor de la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" (UMF) a ramas nerezolvata. A trecut mai bine de jumatate de an de cand studentii stomatologi au protestat pentru sumele enorme pe care trebuie sa le scoata din buzunare pentru a-si efectua stagiile de practica clinica, care ajung la circa 700 de dolari. Ministerul nu s-a tinut de promisiunea facuta studentilor, de a suplimenta fondurile pentru facultatile de Stomatologie. Mai mult, proiectul propus atunci, de trecere din administrarea Spitalului "Sf. Spiridon" in cea a UMF a Policlinicii din Bolta, a incremenit.

Solutie doar pentru o luna

In luna decembrie, anul trecut, studentii stomatologi au protestat timp de o zi ca nu sunt primiti in examene pentru ca nu si-au efectuat baremele minimale de practica. Pentru a indeplini aceste bareme, studentii trebuiau sa plateasca materialele, consultatiile si tratamentele pacientilor, pe care tot ei ii convingeau sa se trateze. Sumele scoase din buzunarele studentilor se cifrau la 4-7 milioane de lei pentru fiecare disciplina la care ei dadeau examene. La momentul respectiv, conducerea UMF, a Casei Judetene de Asigurari Sociale de Sanatate, a Spitalului "Sf. Spiridon", de care apartine Policlinica din Bolta, s-au reunit pentru a rezolva conflictul. Rezolvarea a venit din partea UMF, care a alocat suma de 400 de milioane de lei pentru materialele stomatologice utilizate la tratamente. Din pacate, un simplu calcul aritmetic a demonstrat ca banii ajung doar pentru o luna. In plus. studentii incearca sa gaseasca toate mijloacele posibile sa mai reduca din cheltuieli. Ei apeleaza la cunostiinte care au nevoie de tratamente stomatologice si impart banii pe care pacientii ar fi trebuit sa-i plateasca la un cabinet particular pentru a-si trata problemele de dantura.

Studentii s-au resemnat

Cu toate acestea, in sesiunea de iarna, 90 la suta din studenti nu au fost primiti in examene. Din acest motiv, tinerii s-au resemnat si au inceput sa scoata bani din buzunar, bineinteles, cu concursul majoritar al parintilor.
"Masura s-a dovedit a fi foarte benefica pentru ca studentii pot intra acum in examene. Chiar au venit la mine si mi-au spus ca in celelalte centre universitare situatia este mult mai grava. La Iasi, studentii stomatologi muncesc foarte mult, fiecare dintre ei are acum bolnavi pe care lucreaza efectiv, ceea ce inseamna foarte mult pentru definitivarea pregatirii lor ca viitori medici stomatologi", a declarat Vasile Burlui, decanul de la Stomatologie.
In ceea ce priveste preluarea policlinicii, tema nu a mai fost luata in discutie. Din acest motiv, nici infiintarea unui ambulator in cadrul "Boltei" nu mai intra in calcul.
Alina ZAHARIUC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016695 (s)