News Flash:

Strand nou pe malul Bahluiului

2 Octombrie 2006
3131 Vizualizari | 0 Comentarii
• Iulius Group SRL a inceput lucrarile pentru bazinele de inot
Doua bazine de inot, terenuri de sport, si un imens parc vor aparea pe malul Bahluiului, in zona Cicoarei. Lucrarile pentru realizarea bazei de agrement au inceput la sfarsitul lunii trecute, finalizarea strandului nou al municipiului fiind programata pentru vara anului viitor. Deocamdata, peste Bahlui, langa cartierul Alexandru cel Bun, muncitorii au inceput realizarea celor doua bazine ale strandului. Lucrarile sunt finantate si executate de Iulius Group, municipalitatea doar coordonand desfasurare santierului. "Lucrarile sunt destul de avansate. Bazinul ce va fi destinat copiilor este definitivat la nivel de structura, iar bazinul de 1.000 de metri patrati urmeaza sa fie realizat. In paralel, au inceput lucrarile la cladirea ce va deveni vestiarul strandului", a descris Mihai Chirica situatia santierului din zona Cicoarei. De fapt, realizarea bazei nautice ocupa un capitol special in contractul de asociere dintre primarie si Iulius Group cu privire la edificarea proiectului Palas. Pentru ca reamenajarea urbanistica a zonei din spatele Palatului Culturii presupune desfiintarea actualului strand, Iulius Group SRL este obligata sa realizeze o noua baza de agrement cu bazine de inot. Terenul acordat in acest scop este situat in zona Cicoarei, peste Bahlui de cartierul Alexandru cel Bun, in spatiul dintre fostul Stadion Constructorul si poligonul de tir cu arcul. Conform planurilor, cu banii Iulius Group se vor realiza doua bazine de inot, din care unul olimpic de 50 de metri lungime si dotat cu trambuline pentru sarituri. Nu au fost uitati copiii, pentru acestia, proiectantul pregatind un bazin dotat cu topogan de apa. Alaturi de bazine si plaja, baza de agrement va avea patru terenuri de sport, unul de fotbal, unul de baschet si doua terenuri de tenis cu zgura. Cea mai mare suprafata va fi insa rezervata pentru realizarea unui parc cu alei, banci si un mic lac. Pentru destinderea clientilor bazei, a fost planificat si un restaurant si o terasa-bar. Accesul auto la baza de agrement va fi pe strada Cicoarei, strandul fiind dotat cu o parcare de aproximativ 200 de locuri.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018331 (s)