News Flash:

Strazile din centrul orasului vor avea sens unic

9 Mai 2006
728 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politia Rutiera Iasi sprijina reglementarea sensului unic de circulatie pe marile bulevarde din centrul municipiului Iasi Studiile de circulatie pentru municipiul Iasi, care trebuie finalizate pana in vara acestui an, trebuie sa gaseasca o solutie viabila pentru a decongestiona traficul din zona centrala. In acest sens, din ce in ce mai agreata este ideea stabilirii sensului unic pe marile bulevarde din centrul municipiului pentru a putea decongestiona traficul si pentru a mari viteza de deplasare a autovehiculelor. Din cate se pare, Politia Rutiera sustine aceasta idee, chiar daca soferii auto vor fi nevoiti sa ocoleasca o buna bucata de oras pentru a ajunge in locul propus. "Ideea de sens unic pe marile bulevarde din Iasi nu este singulara, aceasta idee aplicandu-se cu succes si in Cluj. Nu trebuie decat sa copiem ceea ce este acolo. Semaforizarea excesiva nu aduce nimic bun si noi stim acest lucru, motiv pentru care studiile de circulatie, care se fac de catre SC Consilier Construct SRL Bucuresti, sunt menite sa aduca o schimbare in traficul din Iasi. Chiar daca va trebui sa se ocoleasca un pic pana la destinatie, soferii vor ajunge mult mai repede unde si-au propus daca este sens unic", a declarat inspectorul principal Costel Mandru, purtatorul de cuvant al Politiei Rutiere. Astfel, in prima instanta, este posibil sa fie reglementat sensul unic pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant si pe Bulevardul Independentei. Prin stabilirea sensului unic se va forma un inel din principalele artere. Unul dintre sensurile de mers este statia Bucegi - Piata Eminescu - Piata Unirii - Stefan cel Mare si Sfant - Piata Palat - Hotel Europa si din nou statia Bucegi. Pentru a face legatura cu aceste bulevarde, strazile care le leaga vor fi transformate in sensuri unice care leaga cele doua strazi principale. In a doua etapa, inelul va fi largit si se va prinde in plan si soseaua de centura. Este posibil ca aceasta restructurare a prioritatii pe strazi sa aiba si unele hibe, mai ales din cauza ca bulevardul Independentei este mult mai larg decat Bulevardul Stefan cel Mare si astfel traficul va fi gatuit pe ultima artera. O alta idee care ar putea fi implementata in Iasi ar fi ca pe bulevardul Independentei sa se circule cu mijloacele de transport in comun pe benzi speciale in ambele sensuri, chiar daca va fi reglementata circulatia pe un singur sens. Cezar ELISEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016428 (s)