National

Student fara bacalaureat? Ecaterina Andronescu propune un nou proiect de lege

Publicat: 29 sept. 2011
1
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a depus miercuri in Parlament un proiect ce acorda dreptul tuturor absolventilor care nu au obtinut nota de trecere la toate probele dar au inregistrat o medie de minimum sapte sa se inscrie inca din aceasta toamna in universitatea la care doresc.
Conform proiectului, pana la bacalaureatul de anul viitor, elevii vor beneficia de un an pregatitor. Dupa parcurgerea acestei etape, elevii vor da din nou bacalaureatul, iar in caz de reusita vor avea echivalate creditele de studiu trecand astfel direct in anul II.
Daca nici in vara anului viitor nu vor reusi sa obtina note de trecere la toate probele bacalaureatului, atunci nu vor mai avea decat varianta unei scoli postliceale, informeaza Gandul.
Textul face referire la reinfiintarea scolilor postliceale si la formarea profesionala prin ucenicie. Astfel, atat cei care la examenul din acest au obtinut o medie sub sase, cat si cei care nu vor reusi la finalul anului pregatitor sa treaca de toate probele, ar avea asigurat un loc in respectivul ciclu de studii.
Documentul prevede, de asemenea, posibilitatea ca absolventii de liceu care au dobandit competente practice sa sustina gratuit un examen in urma caruia sa dobandeasca un certificat de calificare, menit sa le serveasca la angajare.
Pregatirea organizata de universitati ar urma sa fie tot gratuita. Statul ar urma sa asigure finantarea anului pregatitor cu banii pe care i-ar economisi din faptul ca nu va mai acorda ajutoarele de somaj respectivilor tineri.
„Ideea a ponit de la nevoia de a le oferi celor aproximativ o suta de mii de absolventi care nu au promovat o solutie. Nu ii poti lasa in strada si nici nu rezolvi nimic daca vor ingrosa numarul somerilor. În primul rand, daca vor recupera pe parcursul anului pregatitor, atunci isi vor putea continua studiile universitare. Pentru cei care nu vor urma acest an pregatitor solutia sunt scolile postliceale si nici aici ministerul nu a miscat un deget. În acest moment acesti elevi sunt parasiti de toata lumea”, a explicat pentru Gandul Ecaterina Andronescu, precizand ca isi doreste ca initiativa sa fie adoptata de parlament chiar luna viitoare.
Potrivit Gandul, prevederile acestui proiect au mari sanse sa fie adoptate, avand in vedere faptul ca Senatul va fi camera decizionala, unde diferenta dintre putere si opozitie este de doar doi parlamentari.




Comentarii
  • Madam Andronescu, daca poti ajunge student fara sa iei bacul, cred ca ar fi bine sa poti intra la universitatea matale, daca ai absolvit cursul primar.

  • Mai Barbu tu faci parte din aia portocalii..:)) acest proiect este foarte bine gandit…se gandeste cineva si la noi chiar…Eu am fost olimpica in liceu si s-a intamplat sa pic la bac..nustiu ce te deranjeaza pe tine?Daca I-a mers mintea doamnei,tu decat sa lesi comentarii proaste mai stii altceva?Domnu Funeriu sa isi deie demisia,chiar nu a facut nimic bun pentru invatamant!

  • Ahahahahaaaa… Olimpica… Nu stiu cum s-a intamplat sa pic… Ahahahaaaaa… Olimpica la ce? La dansat pe mese? Mai fetita, macar taci… S-a putut copia la olimpiada si nu s-a putut la examenul de Bacalaureat? :)) Madam Andronescu isi merita porecla…

  • Mai, domnisoara Cristina, mai degraba taceai. Nu ai reusit sa iei un amarat de bacalaureat, intr-un liceu de *****, toti is „olimpici”, hai, ia somajul, si tineti gura.

  • propun sa invatam de la * la *2 ani,sa tocam prin cluburi banii parintilor de la *2 la 2* de ani,sa urmam cursurile unei facultati de la 2* la 2* de ani si apoi sa primim o pensie de la stat de minim *5** de euro pe luna,pentru ca ,nu-i asa,o meritam dupa atatea sacrificii

Adauga un comentariu