News Flash:

Studenta criminala a sustinut ca este nevinovata

19 Mai 2007
2193 Vizualizari | 0 Comentarii
Alina Horeanu
• Alina Horeanu a stat ieri aproximativ o ora la Parchet si a spus ca este nevinovata • Aceasta a refuzat sa intre in amanunte legate de crima • Procurorii au cerut arestarea studentei


Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au gasit o portita legala, prin care Alina Mihaela Horeanu, studenta acuzata de uciderea lui Daniel Mancas, poate fi arestata. In cursul zilei de ieri, reprezentantii Parchetului au audiat-o pe Horeanu si au decis sa ceara instantei de judecata inlocuirea interdictiei de a nu parasi localitatea, cu masura arestarii preventive. Procurorii au audiat-o ieri din nou pe Alina Horeanu, tanara afirmand ca nu se face vinovata in totalitate de producerea crimei, ci vinovat este prietenul ei, Vlad Scurtu. Alina Horeanu a venit la Parchet in jurul orei 12.00 si a iesit dupa aproximativ o ora. Aceasta parea destul de relaxata, parca ar fi uitat tot ce s-a petrecut in apartamentul sau din Frumoasa. Pentru studenta a fost destul de simplu sa arunce vina pe logodnicul sau. "Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi a propus inlocuirea masurii de neparasire a localitatii, cu masura arestului, in cazul Alinei Horeanu. Aceasta a avut o atitudine procesuala oscilanta.

Printre motivele care stau la baza acestei decizii este atitudinea acesteia, modalitatea de savarsire a faptei, anume multe lovituri aplicate victimei si faptul ca trupul decedatului a fost ingropat. Apoi, putem vorbi despre impactul pe care l-a avut fapta aceasta asupra publicului si trebuie mentionata si inteligenta criminala data de pregatirea superioara a celor implicati", a spus Cornelia Prisecariu, prim procuror adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi. Ieri dupa amiaza dosarul a fost trimis la instanta Tribunalului Iasi pentru judecarea acestei noi solicitari a Parchetului. Cu toata ca se asteapta ca si Alina Horeanu sa vina la instanta, aceasta a plecat de la Parchet la biroul avocatului sau pentru a pune la cale viitorul plan de aparare. "Cand o sa fim citati la instanta, atunci o sa ne prezentam", a spus avocatul Ionut Pohrib, aparatorul Alinei Horeanu. In acest context, dosarul a fost inregistrat ieri dupa amiaza la instanta de judecata si Alina Horeanu urmeaza a fi citata pentru a se prezenta la discutarea propunerii Parchetului de arestare preventiva. Cel mai probabil, saptamana viitoare Alina Horeanu va fi bagata in spatele gratiilor.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1347 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012719 (s)