News Flash:

Studentii basarabeni cer autoritatilor din Moldova eliberarea liderului lor din Iasi

20 Iulie 2009
939 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Caranfil
Organizatiile studentilor basarabeni din Timisoara, Bucuresti, Bucovina, Galati si Iasi au cerut ieri eliberarea presedintelui Asociatiei Tinerilor Basarabeni din Iasi, Dan Caranfil. Acesta a fost retinut, sambata, de autoritatile moldovene dupa ce a trecut frontiera in Republica Moldova. Organizatiile studentesti precizeaza intr-un comunicat de presa ca arestarea unui lider al studentilor reprezinta o intimidare fara precedent pentru toate organizatiile tinerilor basarabeni din Romania. "Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova nu a comentat in nici un fel acest incident si nu a oferit absolut nici o explicatie despre motivul real al retinerii. Unul din martorii oculari sustine ca pretextul ar fi fost detinerea unui computer personal, pe care nu era instalata versiunea licentiata a sistemului de operare Windows", se arata in comunicatul organizatiilor studentilor basarabeni din Romania. Potrivit presei din R. Moldova, Dan Caranfil s-a prezentat, sambata dimineata, la ora 9:30, in punctul de frontiera de la Leuseni, cu intentia de a intra in tara. Dupa noua ore, Caranfil a plecat din vama spre Chisinau, fiind insotit de trei persoane din cadrul Directiei de prevenire si combatere a delictelor cibernetice a Ministerului Afacerilor Interne, noteaza presa moldoveana. Conform unei declaratii acordate presei de liderul organizatiei de tineret a PLDM, autoritatile vor verifica toate informatiile din laptopul presedintelui ATB Iasi. "Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara, Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti, Clubul Studentilor Basarabeni si Bucovineni din Galati si Asociatia Tinerilor Basarabeni din Iasi cer eliberarea neconditionata a colegului nostru", se mai precizeaza in comunicatul studentilor basarabeni. Nici pana in prezent, Dan Caranfil nu a putut fi gasit la nici unul din numerele sale de telefon. In plus, nu se cunosc nici date exacte cu privire la locul unde acesta s-ar afla.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1465 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022166 (s)