News Flash:

Studentii de la Arte platesc cele mai mari taxe de camin

15 Decembrie 2006
3078 Vizualizari | 0 Comentarii
• In timp ce studentii care au locuri subventionate de la stat platesc o taxa de 2 milioane lei (200 RON), cei fara subventie platesc o taxa de nu mai putin de 3 milioane lei (300 RON), taxa care nu se mai practica la nici o alta universitate de stat ieseana • "Noi am stabilit o suma mai mare la inceputul cazarilor pentru a vedea cum ne descurcam cu cheltuielile, pentru ca e prima noastra administrare a unui camin", a spus Dumitru Spataru, directorul general administrativ al Universitatii de Arte


Studentii Universitatii de Arte George Enescu cazati in caminul C1 din zona Bularga, de fapt si singurul camin al universitatii, sunt nemultumiti de taxa pe care o platesc pentru cazarea in camin. In timp ce studentii care au locuri subventionate de la stat platesc o taxa de 2 milioane lei (200 RON), cei fara subventie platesc o taxa de nu mai putin de 3 milioane lei (300 RON), taxa care nu se mai practica la nici o alta universitate de stat ieseana. Caminul, care a apartinut Grupului Scolar Anghel Saligny, a fost preluat sub administrare de catre Universitatea de Arte si renovat in vara acestui an. "Nu ne plangem de conditii, care nu sunt nici extraordinare, asta mai ales din cauza zonei unde este amplasat dar nici nu putem sa spunem ca e extraordinar. Problema noastra este faptul ca taxa este prea mare si, dupa parerea noastra nu se justifica deoarece toate lucrarile au fost realizate din fonduri externe. In octombrie nu am avut caldura, dar ni s-a spus ca taxa de doua milioane de lei (200 RON - n.r.) pe care am platit-o a fost pentru acoperirea cheltuielilor cu dotarea caminului", a spus unul dintre studentii nemultumiti, care nu a vrut sa-si divulge identitatea pentru a nu avea probleme cu conducerea caminului. Aceleasi taxe insa au fost platite de studenti si in luna noiembrie, fapt care acestia nu il inteleg. "Daca si in noiembrie taxa a fost aceeasi, am putea crede ca am platit pentru aceleasi dotari pentru care am mai platit o data", a completat Marian, student in ultimul an, cazat in acelasi camin. De cealalta parte, reprezentantii universitatii sustin ca taxa este pe deplin justificata. "Noi am stabilit o suma mai mare la inceputul cazarilor pentru a vedea cum ne descurcam cu cheltuielile, pentru ca e prima noastra administrare a unui camin. In luna noiembrie taxa a fost la fel ca si in luna octombrie pentru ca ne-am gandit ca va fi vremea mai friguroasa si am vrut sa fim siguri ca ne putem acoperi cheltuielile. Cum incasarile au fost peste asteptari, am hotarat ca in luna ianuarie taxa sa fie redusa la un milion de lei (100 RON - n.r.), respectiv 2,1 milioane (210 RON - n.r.) pentru locurile fara subventie", a declarat Dumitru Spataru, director general administrativ al Universitatii de Arte. Acesta a mai adaugat ca respectivul camin are un cont propriu in banca, din care banii pot fi folositi numai pentru camin si nu in alte scopuri.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022289 (s)