News Flash:

Studentii ieseni vor sa-l urecheasca pe Andrei Marga

22 Mai 2000
712 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul invatamantului Andrei Marga va fi prezent astazi la Iasi. El va participa la deschiderea oficiala a Congresului al V-lea al germanistilor din Romania. Festivitatea oficiala de deschidere a congresului se va desfasura in Aula "Mihai Eminescu" a Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi, astazi dimineata, incepand cu ora 9. La acest congres vor fi prezenti aproximativ 170 de participanti din Romania, Germania, Austria, Franta etc. Congresul se va desfasura pe sectiuni - lingvistica, literatura, interferente culturale etc. - si se va incheia joi, 25 mai. Nu se cunoaste inca programul integral al vizitei ministrului Andrei Marga, dar liderii studentilor ieseni i-au cerut acestuia o intrevedere. "Am discutat cu Catalin Baba, consilierul ministrului invatamantului, care a promis ca in timpul zilei de astazi domnul Andrei Marga va avea o intalnire si cu noi. Speram sa se tina de cuvant, pentru ca noi tinem neaparat sa discutam cu ministrul Marga. Tema discutiei se va referi la toate facilitatile de care ar trebui sa beneficieze studentii: subventii, asistenta medicala gratuita, ajutoarele sociale care nu au sosit inca si numarul locurilor pentru admitere, care a fost micsorat. Nu vrem sa pierdem ocazia de a discuta cu ministrul invatamantului. Aproape de fiecare data cand am fost la Bucuresti a anulat intalnirile si am discutat cu directori sau secretari din minister. Discutiile cu acestia nu ne-au ajutat insa cu nimic", a spus Daniel Oajdea, presedintele Ligii Studentilor de Profil Tehnic din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iasi.
Simona RELEA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1900 (s) | 24 queries | Mysql time :0.064821 (s)