Actualitate

Studentii Universitatii Tehnice din Iasi invata meserie inca din facultate – FOTO

Publicat: 28 ian. 2016
1
Peste 75% din absolventii Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) se angajeaza in domeniu dupa terminarea facultatii. Pe langa cursurile la zi, aparatura si laboratoarele performante si corpul de profesori bine pregatiti si deschisi la minte, Universitatea vine in ajutorul studentilor sai oferindu-le an de an ocazia sa faca internship-uri si stagii de practica relevante pentru domeniul pe care il studiaza si in care vor sa activeze dupa absolvire. Pentru ca angajatorii se asteapta de la candidati sa vina nu doar cu solide cunostinte, dar si cu experienta in spate, la fiecare facultate de la TUIASI ai ocazia sa urmezi, in parteneriat cu firme mari si de prestigiu, astfel de stagii de practica si internship-uri. Stagiul de practica al studentilor anului II ai Facultatii de Arhitectura „G.M. Cantacuzino” se desfasoara la Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale “Astra” din Dumbrava Sibiului, unul dintre cele mai importante complexe muzeale de profil din tara. In incinta muzeului, contactul direct cu arhitectura traditionala le ofera studentilor prilejul intalnirii cu modele de organizare si modelare spatiala, desavarsite in sute de ani de experienta si cautari, dovezi graitoare de perfecta stapanire a mestesugului, limbajului plastic si semnificatiilor. Activitatea practica a studentilor consta in intocmirea unui studiu complex, multidimensional, axat atat pe analiza tipologiilor, a morfologiilor si a organizarilor de ansamblu cat si pe explorarea si intelegerea nemijlocita a casei traditionale, elementelor de constructie si a detaliilor de executie, prin tehnicile releveului ( schitare, masurare, reprezentare fidela la scara). La incheierea stagiului, Muzeul “Astra” organizeaza o expozitie cu lucrarile studentilor, eveniment ce se bucura, de fiecare data, de un real succes la public. 
 
Studentii in ani terminali ai Facultatii de Automatica si Calculatoare au oportunitatea sa faca un internship in cadrul firmelor IT din Iasi, unde isi vor pune in practica cunostintele dobandite in facultate, vor invata de la profesionisti si vor acumula experienta practica. Internship-ul reprezinta si o rampa de lansare intr-o cariera in industria IT, fiind si o ocazie de a testa cunostintele tehnice pe proiecte reale, dar si de a capata experienta in ce priveste lucrul in echipa. Dupa trei luni de internship platit, studentii au ocazia sa ramana pe o pozitie permanenta in cadrul firmei. „Experienta mea in campul muncii a inceput cu un internship la Centric IT Solutions. In urma celor trei luni am acumulat multe cunostinte noi, dar am avut si sansa de a pune in practica multe din lucrurile stiute deja din timpul facultatii. Intreaga echipa, dar in primul rand mentorul alocat mie, m-a ajutat sa ma integrez. Niciodata nu m-am simtit ca un „outsider” si niciodata nu am simtit ca opinia mea nu ar conta”, spune Andrei Anton despre internship-ul sau. Unul dintre proiectele de la Facultatea de Constructii si Instalatii este cel organizat impreuna cu firma de constructii SC CONEST SA si Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” in perioada aprilie 2014 – octombrie 2015, „Centru de consiliere in cariera a elevilor si studentilor in domeniul constructiilor – ISCOP”. Scopul acestuia, pe langa subventiile si premiile acordate, a fost de a facilita accesul pe piata muncii si de a dezvolta abilitatile elevilor si studentilor printr-un parteneriat intre unitatile de invatamant si si mediul de afaceri din domeniul constructiilor.
 
Un grup de 24 de studenti de la Facultatea de Constructii de Masini si Management Industrial au fost vara trecuta intr-o vizita de studiu, cu scop de consiliere si orientare profesionala, la consortiul UniVersus Csei in Bari, Italia. In cadrul excursiei tematice, studentii au vizitat si trei mari companii in domeniu, Masmec (societate specializata in automotive si bioinginerie, cu clienti precum Delphi, Continental etc), Ifac SPA (una dintre cele mai importante companii italiene in fabricatia incintelor frigorifice, in special pentru masini de marfa) si Acquedotto Pugliese SPA (cea mai mare companie din Europa ce asigura servicii integrate de alimentare cu apa). Studentii au aflat astfel competentele cautate de angajatori, ce aptitudini trebuie sa-si dezvolte si cum pot fi mai competitivi in momentul in care isi cauta de lucru. In cadrul unui proiect realizat in parteneriat cu TVR si Universitatea Politehnica Bucuresti, studenti de la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei au fost in practica la studiourile TVR din Bucuresti, unde au realizat emisiuni in regie proprie, au facut reportaje si interviuri si au prelucrat imagini si sunet cu echipamentele din studio.
 
Studentii de la Facultatea de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului fac stagii de practica in natura, in locuri precum Barajul Poiana Uzului, Statia de tratare a apei Timisesti sau Statia de tratare a apei acide Rosia Montana. Cei care sunt in anul al IV-lea la specializarea Masuratori Terestre si Cadastru fac practica executand lucrari de cadastru sistematic si sporadic pe zone pilot.
 
La Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului, studentii pot face practica individual si in grup, in cadrul unei singure companii sau mai multor companii de profil, in functie de domeniu si/sau specializare, in Iasi sau in alta localitate. Printre partenerii facultatii, locuri unde studentii fac practica an de an, se numara firme precum Bucium, Antibiotice, ApaVital, Ceramica, Delphi, Vel Pitar, CET, Electra, Rompetrol, Saint-Gobain, Teraplast si multi altii. Si la Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata studentii au ocazia sa faca practica in cadrul unor mari firme de profil. Florin Baiceanu povesteste experienta sa in cadrul companiei ArcelorMittal Galati: „Am participat pe postul de tehnician asistent proiect si am lucrat sub supravegherea unui mentor din cadrul companiei. Pe perioada desfasurarii internshipului am avut ocazia unei dezvoltari profesionale si personale foarte utile, de baza pentru experientele viitoare in ce priveste munca in cadrul unei companii multinationale si in cadrul unei echipe. Odata cu aceasta, mi s-a oferit si posibilitatea de a participa la un interviu pentru acordarea unei burse din partea AMG, pe toata perioada anului al IV-lea de facultate, urmata de un contract de 3 ani dupa finalizarea studiilor de licenta”.
 
Studentii de la Facultatea de Mecanica mereu construiesc cate ceva, fie ca reinventeaza vechiul ARO romanesc sau asambleaza o masina de curse cu care participa la competitii internationale in alte tari din Europa. Pe langa asta, ei mai fac practica in diverse companii din domeniu, precum Technosteel, unde merg in vizite de studiu, participa la ateliere, primesc consiliere si orientare profesionala dar si subventii. Tot la Technosteel au avut ocazia sa faca practica si studentii Facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor, in cadrul unui proiect care le-a oferit, pe langa consiliere si orientare profesionala, simulare a mediului de lucru. Din grupul de 26 de studenti care au facut practica aici in perioada 2014 – 2015, unul a fost premiat cu 1.500 de lei pentru rezultate deosebite obtinute in cadrul concursului cu care s-a terminat practica, iar ceilalti au primit cate 100 de lei pentru participare.
 
Studentii de la Facultatea de Textile-Pielarie si Management Industrial pot face practica sau stagii de internship in cadrul multor firme din domeniu, precum ARTIFEX (parte a AKRIS, brand Haute Couture din Elvetia), Gemini CAD Systems (singurul producator din Romania de solutii IT pentru industria de confectii si pielarie) sau TINO SA (firma unde tinerii vin in contact cu cele mai moderne tehnologii de realizare a incaltamintei in a carei structura sunt cuprinse materiale tip TEX si GORE-TEX). Dupa aceste stagii, tinerii au apoi ocazia sa devina angajati ai respectivelor companii.
 
Acestea sunt doar cateva dintre sutele de firme cu care studentii TUIASI au ocazia an de an sa lucreze inca din timpul facultatii, companii in care pot pune in aplicare ce au invatat in facultate si unde pot incepe, inca din studentie, o cariera de succes. Vrei sa afli mai multe? Vino la TUIASI!




Comentarii
  • Articolul este o mare vrajeala, nu toate facultatile sunt dotate cum se prezinta, profesorii nu sunt deschisi la minte la toate facultatile si nu vor sa iasa la pensie, nu sunt intershipuri si stagii de practica la toate, la AC sunt cateva, la restul sunt de reclama facute. Articolul este facut doar sa faca reclama buna acuma pentru alegeri.

Adauga un comentariu