Titlurile zilei

Studentul de la UMF asasinat în vila de pe Moara de Vânt avea o afacere de succes și voia să devină medic! A fost omorât cu 17 lovituri de cuțit, iar prietena lui – cu 33, în patul lor, în dormitor. Dormeau în momentul atacului? (EXCLUSIV)

Publicat: 13 dec. 2021
Studentul de la UMF asasinat în vila de pe Moara de Vânt avea o afacere de succes și voia să devină medic A fost omorât cu 17 lovituri de cuțit iar prietena lui - cu 33 în patul lor în dormitor. Dormeau în momentul atacului EXCLUSIV
Youssef Ajniyah și Ioana Vanesa Burlacu au fost găsiți decedați în patul lor din dormitor, având pe trupuri zeci de lovituri de cuțit

Detalii șocante din ancheta dublului asasinat de la Iași. Cei doi tineri au fost uciși cu bestialitate în dormitor. Până în acest moment, anchetatorii au un cerc de suspecți, însă nimic nu este clar. Mai multe probe care ar fi putut duce către criminal sau către criminali au fost distruse

Dublu asasinat la Iași, desprins parcă din cele mai oribile filme de groază. Într-o vilă din zona Moara de Vânt avea să se petreacă una dintre cele mai sângeroase crime. Săptămâna trecută, doi studenți, un tânăr din Maroc și o tânără din Iași, au fost omorâți cu zeci de lovituri de cuțit. Sâmbătă și duminică, vila în care au fost găsiți cei doi tineri morți a fost împânzită de anchetatori. Reporterii BZI au încercat să afle cât mai multe amănunte despre acest caz. Youssef Ajniyah avea 25 de ani și era student la Medicină, la Iași. De loc din Maroc, tânărul avea o afacere înfloritoare în Belgia. Din câte se pare, tânărul câștiga extrem de mulți bani de pe urma unui site de vânzări pe care l-a înființat. După cum spuneam, banii pentru tânărul marocan nu erau o problemă, de aceea și-a permis să închirieze vila aflată în apropierea cartierului Roua Residence din Moara de Vânt. Lunar ar fi plătit în jur de 1.000 de euro pe ea. Astfel, la 25 de ani, tânărul era un afacerist de succes și un viitor medic.

Zeci de lovituri de cuțit pe trupurile celor doi tineri

Ajuns la Iași, Youssef Ajniyah a cunoscut-o pe Ioana Vanesa Burlacu, o tânără de 23 de ani de loc din Miroslava. Cei doi s-ar fi îndrăgostit și ar fi decis să se mute împreună. Relația lor nu avea să dureze foarte mult, asta pentru că ambii au fost omorâți cu sânge rece. Cert este că sâmbătă dimineața, 11.12.2021, din vila de pe Moara de Vânt aveau să fie ridicate cadavrele celor doi tineri, nu înainte ca procurorul de caz și polițiștii să ridice mai multe probe și să facă sute de fotografii.

Încă de la început, anchetatorii au fost extrem de reținuți în declarații. Totuși, reporterii BZI au reușit să afle câteva amănunte. Se pare că ambii tineri au fost găsiți în dormitorul lor de la etajul vilei. Erau morți în același pat. Atât Vanesa, cât și Ajniyah aveau trupurile „tocate” de multe lovituri de cuțit. Surse din anchetă au precizat că pe trupul Vanesei ar fi fost găsite 33 de lovituri de cuțit, iar pe trupul lui Ajniyah – 17. Cum au fost omorâți cei doi tineri este destul de clar. Și-au dat ultima suflare sub o ploaie de lovituri de cuțit.

Au fost omorâți în timp ce dormeau? Asta ar putea fi explicația

Când anchetatorii au descoperit trupurile neînsuflețite ale celor doi tineri, în dormitor era o cantitate uriașă de sânge. Unele indicii par să arate că cei doi au fost omorâți în somn. Pe ambele trupuri, urmele de cuțit erau asemănătoare, semn că autorul ar fi folosit același cuțit. Sunt însă multe analize pe care le vor face cei de la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru a stabili dacă cele bănuite se confirmă. După ce tinerii au fost uciși, autorul a încercat să le incendieze trupurile, însă nu a reușit. Foc a pus și la parterul vilei, probabil cu scopul de a distruge cât mai multe probe care ar duce la prinderea sa. La parter a fost găsită și o pisică moartă, probabil intoxicată cu fum. Oamenii legii au încercat să afle cine i-ar fi putut ucide, iar sâmbătă, la primele ore ale dimineții, au ridicat din căminele T7 și T8 doi tineri marocani. După ce au fost luați la întrebări, anchetatorii i-au lăsat liberi. Nu ei erau autorii dublului asasinat.

Există un cerc de suspecți

Anchetatorii au precizat că, în acest moment, există un cerc de suspecți. Mai multe persoane au fost audiate, iar din zonă au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere, imagini ce ar putea să fie de folos în finalizarea anchetei. În weekend a fost efectuată necropsia ambelor cadavre și au fost ridicate mai multe probe.

„În cursul nopții de 10 spre 11 decembrie 2021, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost informat cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Moara de Vânt, au fost găsite două cadavre. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. S-a stabilit că persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, cetățean marocan, era student la Universitatea de Medicină si Farmacie din Iași, iar persoana decedată de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, era prietena primului.

Descoperirea a fost făcută de către polițiștii care au fost informați cu privire la posibila dispariție a tânărului student care, în cursul zilei de 10 decembrie 2021, ar fi trebuit să ajungă cu avionul la Bruxelles. Cadavrele prezentau urme de violență, iar, în imobil, s-au identificat urme de ardere. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

 




Adauga un comentariu