News Flash:

Studiosul domn Fenechiu

24 Martie 2009
1468 Vizualizari | 1 Comentarii
Daniel SANDRU
Am aflat si eu de la Radu Moraru, moderatorul emisiunii "Nasul" de la B1 TV, joia trecuta, in direct, ca ilustrul politician Relu Fenechiu, ales deputat prin circumscriptia Ipatele (sau cam asa ceva) si-a intrerupt - ori isi va intrerupe - studiile doctorale. Alea pe care le facea, dupa cum a reflectat inclusiv presa ieseana, sub numele fals de "Penechiv", coordonat fiind de un fals "rector", "maret conducator" al unei false "universitati", care elibereaza diplome false: Niculae Niculescu. Am inteles, cu aceasta ocazie, ca, daca ilustrul politician de Ipatele, adica Fenechiu, a fost exmatriculat din cadrul unui program masteral de la Universitatea "Cuza", ‘mnealui a ajuns mai nou sa se auto-exmatriculeze de la doctoratul pe care impostorul academic Niculescu il conduce pe la Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati (acolo unde si-a luat diploma de doctor, deloc intamplator, un alt ilustru politician care-a facut cinste Iasului si iesenilor, adica Traian Dobre). Am mai inteles ca, probabil, Relu Fenechiu va fi, de acum inainte, un autodidact, fiind drept ca, la "puterea" pe care o are, ar putea sa-si fabrice si singur o diploma, atestata eventual pe la o crasma din Podu Ros. La fel cum Niculescu, magistrul sau, fabrica diplome la un ONG la care "predau", de-a valma, batranei cu aer de dandy flasc (vezi cazul specialistului in dreptul cosmosului Titel Andronovici), contabili travestiti in "economisti", doftori de dinti semi-verticali, juristi ratati si avocatei ori avocatele care, indeobste, nu conteaza pe piata gestionata de barou. E acelasi ONG de care fuge acum, precum dracu' de tamaie, inclusiv avocatelul transformat de Relu Fenechiu (ca tot e mester in transformatoare) in ministru al Justitiei, adica Tudor Chiuariu. Merita intelegere, asadar, si Fenechiu - e demn de mila orice om asociat cu o tejghea universitara precum cea descrisa mai sus si, mai ales, cu un personaj care, peste tot unde se duce, plimba cu sine duhoarea falsului. Iar Relu Fenechiu e demn de mila la dublu, si pentru ca, potrivit perceptiei mele, deputatul de Ipatele (sau cam asa ceva) pare sa fie un om studios. Aceasta deoarece, din cate se spune, a studiat, de-a lungul timpului, cum poti fi dizident in raport cu regimul comunist facand bisnita in Tudor, a trecut la studiul capitalismului construit prin tunuri date in "biznisul" cu statul, a ajuns la studiul liberalismului de discoteca, acela ce are ca fundament "incumetrirea" si pare sa se fi specializat, finalmente, in ratarea oricarei propasiri academice. Dupa atata studiu, s-ar putea spune ca Relu Fenechiu e un veritabil profesionist, astfel ca nu mai are nevoie de facatorul de "doctori" Niculescu. Din pacate pentru Fenechiu, este prea tarziu: Niculescu va ramane mereu imaginea zelului studios al deputatului de Ipatele (sau cam asa ceva).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

cetatean  | #63109
Ma bucur sa vad ca , in ciuda numeroaselor amenintari publice, nu ati renuntat in a va sustine ideile ferme si convingerile! Asta inseamna ca nu v-a cumparat nimeni. Poate nu inca!
O simpla intrebare vreau sa va adresez: ce sanse are un tanar astazi intr-o societate guvernata de boieri ca Fenechiu, papagali idioti ca Chiuariu si culmea tembelisumui, ajunsa victorios de Adomnitei? si mai ales intr-un sistem in care "unul" ca Niculescu bombardeaza educatia cu infecte subterfugii politice.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3932 (s) | 22 queries | Mysql time :0.289821 (s)