International

SUA incerca sa formeze o coalitie impotriva Iranului 

Publicat: 11 iul. 2019
1

Statele Unite vor sa formeze o coalitie pentru a garanta libertatea de navigare in Golf, in conditiile in care tensiunile dintre Washington si Teheran au escaladat puternic, a declarat marti un inalt responsabil militar american, informeaza miercuri AFP potrivit Agerpres. Tensiunile in aceasta zona, prin care tranziteaza aproape o treime din petrolul brut mondial transportat pe cale maritima, a culminat in timpul ultimelor saptamani. SUA au acuzat Iranul de mai multe atacuri impotriva unor petroliere, iar Iranul a doborat o drona americana.

"Contactam in acest moment un anumit numar de tari pentru a vedea daca putem sa formam o coalitie care ar garanta libertatea de navigare in stramtorile Ormuz si Bab al-Mandeb", a declarat generalul Joseph Dunford, seful Statului-Major interarme al SUA, intr-o inregistrare video difuzata de Reuters. 

"Cred ca, dupa toate probabilitatile, in cursul urmatoarelor doua-trei saptamani vom afla care sunt natiunile care au vointa politica de a sustine aceasta initiativa si apoi vom lucra direct cu militarii ca sa identificam capacitatile specifice pentru a sustine aceasta initiativa", a explicat generalul Dunford. 

SUA, a spus el, vor furniza "cunostintele si supravegherea domeniului maritim", iar tancurile petroliere vor fi escortate de natiunile sub drapelul carora vor naviga acestea.  Secretarul de stat american Mike Pompeo si-a exprimat in iunie speranta ca peste 20 de tari, printre care Emiratele Arabe Unite si Arabia Saudita, vor accepta sa conlucreze in domeniul securitatii maritime. "Vom avea nevoie de participarea voastra a tuturor", a spus Pompeo, adresandu-se militarilor si precizand ca presedintele Donald Trump doreste ca aceasta sa fie o operatiune comuna, astfel incat SUA sa nu trebuiasca sa suporte costul.





Adauga un comentariu