News Flash:

Sub arbitrajul modest al bucuresteanului Alexandru Andrei

17 Septembrie 2001
931 Vizualizari | 0 Comentarii
Un nou semiesec al "transportatorilor"

•RATC CFR Moldova Iasi - Foresta II Falticeni 2-2 (1-1) •La gazde, antrenorul secund Dorel Stafie a reintrat pe gazon in urma unei intreruperi destul de indelungata, iar dupa meci "principalul" Dorinel Toiu se astepta sa fie demis •La oaspeti, ex-ieseanul Maricel Cojocaru a purtat banderola de capitan de echipa

Etapa a V-a din cadrul Diviziei C de fotbal nu a adus victoria mult visata pentru nou promovata RATC CFR Moldova Iasi, gazdele de sambata de pe stadionul "Nena-Constructorul" nereusind sa invinga "satelitul" Forestei Suceava. Oaspetii de la Foresta II Falticeni s-au prezentat la meci cu o echipa talentata si cu doi jucatori experimentati de la echipa "mama", acestia fiind ex-ieseanul si capitanul echipei Maricel Cojocaru, alaturi de fundasul Berezovschi. In tabara gazdelor, acolo unde s-a jucat cu sabia lui Damocles deasupra capului, dupa insuccesele din acest debut de campionat, au lipsit experimentatii Paun si Paval (ambii accidentati), iar Stefancu a abandonat activitatea sportiva de performanta. Dorind sa ajute si mai mult echipa ieseana, antrenorul secund Dorel Stafie a reintrat din nou pe teren pe post de libero, dar lunga absenta de pe gazon s-a facut simtita mai ales spre finalurile celor doua reprize, atunci cand jucatorul nostru era "terminat" din punct de vedere fizic. Noroc de portarul Comisu, care a avut unele interventii exceptionale la cateva faze din careul propriu, oaspetii putand la un moment dat chiar sa plece de la meci cu toate punctele puse in joc.

•"Forestierii" au condus in doua randuri

Dupa momentul de reculegere in sprijinul poporului american, cei peste 800 de spectatori de pe "Maracana" ieseana au putut urmari iuresul oaspetilor la debut de intrecere, atunci cand faza de atac este stopata la 20 de metri de poarta lui Comisu. Experimentatul Cojocaru executa bine lovitura libera primita de Foresta II, dar portarul Comisu retine cu siguranta. Nu acelasi lucru se intampla si in min. 12, atunci cand tanarul Lucian Goian (de 18 ani), al patrulea fotbalist sucevean din aceeasi familie, lobeaza balonul peste Comisu, iesit la 12 metri din propria poarta si oaspetii deschid scorul (0-1). Dupa ce Dan Romila expediaza un sut puternic spre poarta lui Tartacuta (13'), respins in fata de goal-keeperul de la Foresta II, dar neurmarit de nimeni din atacul iesean, Lamba trimite cu capul din trei metri spre poarta gazdelor, dar Comisu scoate incredibil. In min. 31, un nou atac al oaspetilor la poarta ieseana nu se concretizeaza, elevii lui Cornel Darman "balbaind" un balon pe care scria gol. In replica, sapte minute mai tarziu (38'), Dan Romila executa precis un corner de pe partea dreapta, iar Botezatu trimite cu capul, pe "scurt", in coltul portii "forestierilor" (1-1).
Cu vantul in avantaj, iesenii au cateva ocazii bune la inceputul reprizei secunde, dar Ilade (47') si Romila (52') rateaza oportunitatile de care au beneficiat. In min. 59, Ivasca patrunde in careul gazdelor, dar Comisu respinge sutul atacantului echipei oaspete. Nu acelasi lucru se intampla si in minutul urmator (60'), atunci cand acelasi Goian (golgeterul oaspetilor) inscrie cu un sut plasat din 16 metri, pe langa Comisu (1-2). Dupa de ieseanul Ilade trimite din 30 de metri de putin pe langa poarta adversa in min. 64, doua minute mai tarziu (66'), Lamba face hent in propriul careu si arbitrul Alexandru Andrei acorda penalty pentru gazde, transformat cu siguranta de Dan Romila (2-2). Pana la finalul disputei nu se mai inscrie nici un gol, desi ambele echipe au avut ocazii mari, prin Varlan (69') si Neculai Pancu (81'), respectiv Ignatescu (76') si Cojocaru (89'). De remarcat si faza din min. 75, atunci cand Murgu se loveste cu un adversar, centralul Andrei se pregateste sa le arate cartonasul galben ambilor jucatori, numai ca, cel "ingalbenit" de la gazde este... Luiuz, spre stupefactia celor de pe teren. Fiind la al doilea galben, Luiuz este apoi eliminat din joc, dupa a grava greseala de arbitraj. Tot Andrei isi da in petic si la finalul meciului, atunci cand arata 4 minute de prelungiri, dar dupa exact doua minute si jumatate, la un atac puternic al gazdelor, fluiera sfarsitul partidei. "Transportatorii" ieseni protesteaza mai putin ortodox, iar brigada de "fluierasi" este evacuata apoi de pe teren cu ajutorul jandarmilor, chemati la... ordine chiar de "centralul" bucurestean !

•Foresta II nu poate promova in liga a doua !

In "vacarmul" tribunelor, meciul se incheie asadar cu un rezultat nedecis (2-2), oaspetii reusind a patra remiza in acest campionat, din cinci jocuri disputate. Brigada de arbitri din Capitala, alcatuita din "centralul" Alexandru Andrei si asistentii Vasile Marinescu si Alexandru Mihai, a condus modest urmatoarele efective:
- RATC CFR Moldova Iasi: Comisu - Lucian Popescu, Stafie, Raileanu - Voicu (Varlan 61'), Romila, Ilade, Catusanu (Ipate 68'), Luiuz - Murgu, Botezatu (Neculai Pancu 61').
- Foresta II Falticeni: Tartacuta - Ignatescu, Lamba, Sava, Berezovschi, Turliuc - Vlad, Sevaciuc (Butnaru 88'), Ivasca - Goian (Darman 90'), Cojocaru.
Observatorul partidei a fost bacauanul Ioan Chelaru.
Dupa meciul de sambata, antrenorii echipelor in cauza ne-au acordat cateva declaratii.
"Sunt bulversat, nici nu mai stiu ce sa spun. Am avut din nou o evolutie mediocra, dar si un arbitraj ostil. E posibil ca dupa acest semiesec sa ma dea afara !", a afirmat Dorinel Toiu.
"Noi nu putem promova, deoarece suntem xsatelitula lui Foresta Suceava. La Suceava sunt 34 de jucatori si doar 12 pot evolua numai pentru prima echipa, dupa o lista inaintata la FR Fotbal. Joi seara, dupa ce Silviu Stanescu fixeaza lotul pentru Foresta Suceava, ceilalti trec la Foresta II. Noi avem menirea sa rodam baietii pentru echipa mare, iar meciurile de acasa le jucam la Falticeni. Din trupa noastra il remarc si astazi pe Goian, care are cinci goluri la activ si cred ca va putea evolua nu peste mult timp la Foresta Suceava. Cu experienta lui, Maricel Cojocaru, ieseanul dumneavoastra, este un mare sprijin pentru copiii din echipa noastra, le mai da sfaturi bune chiar pe teren", ne-a declarat Cornel Darman.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2176 (s) | 22 queries | Mysql time :0.067406 (s)