Actualitate

Subiecte dificile la prima proba scrisa de la Bac – GALERIE FOTO

Publicat: 02 iul. 2012

@ Subiecte dificile la prima proba scrisa a examenului de bacalaureat la limba romana @ In opinia candidatilor, comentarea unui fragment din opera filosofica a lui Lucian Blaga a fost subiectul cel mai greu si punctul cheie al testarii @ Din cei 5.193 liceeni inscrisi au sustinut teza doar 4.870, adica 94 la suta @ Niciun elev nu a fost eliminat din examen pentru copiat @ Sesiunea de vara a bacalaureatului continua, maine, cu proba obligatorie a profilului, la matematica sau istorie 

Aproximativ cinci mii de absolventi ieseni ai claselor a XII-a au sustinut, ieri, prima proba scrisa a examenului de Bacalaureat – cea la limba si literatura romana. Acestia au avut de rezolvat varianta 4, extrasa din cele zece posibile. Astfel, primul subiect se refera la analiza unui fragment din „Craii de Curtea – Veche” a lui Mateiu Caragiale, al doilea, comentarea unui fragment din opera filosofica a lui Lucian Blaga. La ultimul subiect, elevii au trebuit sa compuna un eseu pornind de la creatia lirica a lui Mihai Eminescu si avand in prim – plan tema lumii„.

Filosofia lui Blaga, analizata de candidati la o bere

Dupa mai bine de doua ore, candidatii au inceput sa iasa din sali. Agale, acestia au fost increzatori ca vor obtine note foarte bune. Cu toate acestea, se pare ca subiectul al doilea le-a dat cele mai mari batai de cap. „A fost un subiect, per total, usor. Sunt convinsa ca voi lua peste opt… Insa, subiectul care mi s-a parut mai dificil si cred ca va face diferenta este cel de-al doilea. Aici consider ca trebuia sa fiu mai atenta in conditiile in care Blaga mi se pare foarte greoi. Cu siguranta, aici se va face diferenta”, a povestit o eleva care a sustinut testul la centrul de examen de la Colegiul Costache Negruzzi. In acelasi timp, in zona Copoului, imediat dupa finalizarea probei, zeci de liceeni s-au retras in barurile si localurile din zona pentru a „dezbate” la o bere sau un suc problemele filosofice la care trebuiau sa se raporteze pornind de la Lucian Blaga.

Ce spun profesorii de romana

Profesorii de specialitate recunosc, in parte, faptul ca varianta de subiect trebuia tratata cu maxima atentie si necesita si o serie de lecturi suplimentare pentru a putea fi rezolvata la perfectie. „La primul subiect, textul nestudiat a fost selectat din romanul lui Mateiu I.Caragiale, «Craii de Curtea – Veche». Cu exceptia unei cerinte care solicita comentarea unei secvente indicate, in 6 – 10 randuri, toate celelalte au un grad mediu de dificultate, fiind cu siguranta cunoscute si exersate de catre candidati la orele de specialitate. Subiectul al II-lea urmareste modul in care se cunosc regulile de redactare a unui text de tip argumentativ, de 15 – 30 de randuri, despre calitatile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmatia lui Lucian Blaga. Citatul este generos, permitand prezentarea unui punct de vedere argumentat despre fiinta umana, in relatie cu sinele si cu societatea. La subiectul al III-lea, eseul de doua, trei pagini are in vedere prezentarea temei si a viziunii despre lume intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu. Desi opera lirica presupune anumite dificultati, faptul ca este vorba despre poetul considerat modelul si reperul absolut al literaturii romane, nu ar trebui sa apara foarte mari probleme in abordarea subiectului. Candidatii puteau opta, de exemplu, pentru «Luceafarul», «Floare albastra» sau «Glossa»”, apreciaza Mihaela Apetroae, inspector de limba si literatura romana in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ).

Ce probe urmeaza pentru candidati

La aceasta proba s-au inscris 5.193 candidati, dintre care au sustinut teza 4.870, ceea ce inseamna o prezenta de 94 la suta. Niciun elev nu a fost eliminat din examen. „Bacalaureatul continua la nivelul judetului Iasi cu proba E, maine, 3 iulie 2012, (astazi n.r.), zi in care numai elevii care s-au inscris la bacalaureatul francofon, peste 50 de elevi de la Colegiul National «Mihai Eminescu» si de la Liceul «Vasile Alecsandri» vor sustine teza in limba franceza la o disciplina nonlingvistica: matematica, istorie sau geografie. Lucrarile vor fi evaluate in alt judet”, a declarat Sabina Manea, purtatorul de cuvant al ISJ.

Pentru majoritatea insa, maine se va derula proba obligatorie a profilului, la matematica sau istorie. Pe 6 iulie se va desfasura proba la alegere a profilului si specializarii. Pe 8 iulie se vor afisa primele rezultate, inainte de contestatii. 

Vezi baremul de corectare la proba de limba romana la bacalaureat





Adauga un comentariu