News Flash:

Subiecte pentru testarea la clasa a cincea

18 Mai 2005
738 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cotidianul ZIUA de Iasi prezinta elevilor, dar si parintilor, informatii importante in privinta unor posibile subiecte de la testarea de pe 28 mai •Subiectele de examen vor avea un nivel mediu pentru a preintampina orice esec

Chiar daca mai sunt cateva zile pana la testarea pentru clasa a V-a organizata de liceele de elita din Iasi, copiii de clasa a IV-a sunt pe ultima suta de metri in ceea ce priveste pregatirea examinarii. Pentru a veni in ajutorul copiilor care doresc sa continue studiile gimnaziale la unul din liceele iesene, reporterii cotidianului ZIUA de Iasi s-au interesat despre capitolele unde copiii ar trebui sa acorde mai multa atentie si mai ales care sunt variantele de subiecte pe care le aleg de obicei scolile care isi selecteaza elevii in clasa a V-a. Testarea pentru prima clasa de gimnaziu este programata a se desfasura pe data de 28 mai, la fiecare liceu in parte. Astfel, parintii, dar si elevii care vor sustine testarea trebuie sa stie ca timpul dedicat examenului este de 50 de minute, timp in care candidatii vor trebui sa rezolve subiectele de la limba si literatura romana, dar si cele de la matematica. Acestea sunt disciplinele la care se va da examen doar la clasele unde se studiaza o limba straina intensiv. Elevii vor sustine o testare la limba straina preferata si care va fi studiata timp de cel putin patru ani. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) recomanda profesorilor care vor intocmi subiectele multa prudenta, deoarece elevii din clasa a IV-a care vor sustine testare de pe 28 mai se vor afla pentru prima data intr-o sala unde se va sustine un examen, iar comportamentul la examenele care vor urma depind de prima impresie formata in aceasta perioada.

Limba si literatura romana

Profesorii de limba si literatura romana recomanda tuturor elevilor care doresc sa participe la testarea de pe 28 mai un nivel mediu de cunostinte, pentru a fi prevenit orice esec. Mai mult, pana in ziua examenului, elevii trebuie sa exerseze asternand pe hartie cat mai multe compuneri. "Cu siguranta, unul din subiecte va fi o compunere. Aici vor fi mai multe posibilitati, printre care o compunere cu inceputul dat, sau cu finalul dat, de asemenea pot fi date cateva cuvinte pe care elevii vor trebui sa le foloseasca in cuprinsul compunerii", a precizat Mihaela Apetroaie, inspector de limba si literatura romana in cadrul ISJ. Un alt subiect posibil la romana ar putea fi o povestire a unei opere studiate in cei patru ani de scoala primara. In privinta cerintelor gramaticale, profesorii de specialitate dau ca posibile subiecte schema propozitiei si cuvintele cu inteles asemanator.

Matematica

Subiectele de la matematica nu vor depasi patru probleme. Unul din subiecte va fi un exercitiu de calcul, cu toate operatiile matematice inclusiv parantezele invatate. "Va mai fi si o problema care poate fi rezolvata atat algebric, cat si figurativ, iar orice metoda va fi luata in considerare la corectare daca va fi folosita corect si va da rezultatul care trebuie. De asemenea, este posibil ca elevi sa aiba de rezolvat la testare si o problema de perspicacitate de genul 'Bunica are trei kilograme de zahar, o piatra de 100 de grame si o balanta; se cere ca din trei cantariri sa scoata 6,75 grame de zahar'", a declarat Nicu Miron, inspector de matematica in cadrul ISJ. Reamintim ca inscrierile pentru testarea de pe 28 mai se fac pana la data de 26 mai la secretariatele liceelor.
Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016923 (s)