Eveniment-Social

Succes academic peste granite, pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Publicat: 30 aug. 2016
1

Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi îsi consolideaza relatiile de colaborare cu institutiile de învatamânt superior din Republica Moldova, prin încheierea unui acord cu Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul.

„Documentul, încheiat la data de 26 august 2016, prevede ca scopul colaborarii este cel de a promova cooperarea în domeniul stiintei si învatamântului care prezinta interes pentru ambele parti. Parteneriatul dintre cele doua institutii va consta în schimburi de studenti si cadre didactice, dezvoltarea cercetarii stiintifice, desfasurarea unor programe si proiecte comune de cercetare si studii. Acordul mai prevede ca promovarea dezvoltarii contactelor stiintifice si de colaborare va fi realizata prin desfasurarea de activitati de cercetare, seminarii stiintifice, simpozioane, dar si prin editarea de publicatii comune, a caror vizibilitate va fi asigurata si cu ajutorul website-urilor celor doua universitati”, au transmis oficialii UAIC.

Citeste si:  Procol de colaborare intre Administratia Nationala a Penitenciarelor si Universitatea Cuza

De precizat ca, Universitatea de Stat din Cahul este o institutie publica, fondata la 7 iunie 1999. Cu toate ca are o istorie scurta, aceasta a înregistrat rezultate foarte bune, atât în domeniul cercetarii stiintifice, cât si în implicarea cadrelor didactice în organizarea si realizarea activitatilor extra-curriculare, programelor si proiectelor care au ca scop dezvoltarea domeniului educational în regiunea de sud a Republicii Moldova.

Citeste si:  UAIC celebreaza doua secole de parteneriat cu Universitatea Konstanz





Adauga un comentariu