Actualitate

Suferinta acestei femei te face sa plangi! Se gandeste doar la viitorul copilului

Publicat: 28 iul. 2015
1

@ Aceasta boala face ravagii printre femei @ Suferinta copilei este mai mare decat a femeii, gandindu-se la urmarile ce pot aparea @

Fiecare dintre noi se poate confrunta cu diferite probleme pe parcursul vietii, insa unii oameni sunt parca batuti prea aspru de soarta. Necazurile pe care le au se abat asupra lor in momente in care nimeni nu se asteapta si au impresia ca lumea se sfarseste pentru ei. O femeie in varsta de 38 de ani, dintr-o comuna din Barlad, vine periodic la Iasi din cauza bolii pe care o are. In urma cu o luna, Ana C. a fost diagnosticata cu cancer de san, in urma unui control efectuat la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iasi. Nu si-ar fi imaginat ca urmarile vor fi asa de grave din cauza faptului ca s-a lovit la san.

„Mi-a iesit o umflatura la san si, nestiind ce e, am incercat sa o tratez acasa. M-am urcat mai demult intr-un nuc si m-am lovit. Ma durea foarte tare, dar am zis ca daca pun foi de varza sau comprese reci, o sa treaca. Leacuri babesti. Dar s-a facut din ce in ce mai mare si la un moment dat mi-a amortit toata partea stanga”, povesteste femeia. Medicul de familie a trimis-o pentru investigatii la sectia de ginecologie a spitalului din Barlad, unde, zice femeia, a stat internata degeaba, fiind trimisa intr-un final la IRO.

„Mi-au zis ca e prea mare umflatura si mi-au facut biopsie, iar dupa ce au iesit analizele m-au chemat la Iasi si mi-au zis ca e cancer… E in stadiul 2, iar doctorii mi-au zis ca dupa ce se mai strange, ma baga in sala de operatii„, continua femeia. Este in tratament cu citostatice si e deja la a doua cura, din cele sase. O data la trei saptamani, Ana este nevoita sa vina la Iasi pentru a i se administra tratamentul si a-i fi luate analize pentru a se vedea progresul. „Stau in internare de zi, dar ma intreaba cum ma simt, daca mi-e rau, ma tin aici mai mult. Data trecuta dupa citostatice mi-a fost rau cand eram acasa, ameteam, nu stiam ce e cu mine, dar mi-am revenit”, spune Ana.

Are cheltuieli mari, pe care nu le poate achita de una singura

Tratamentul cu citostatice este gratuit, insa afectiunile pe care le mai are o fac pe Ana sa scoata multi bani din buzunar. Nu munceste, iar mama, din pensia pe care o are, o ajuta cu achizitionarea medicamentelor de care are nevoie. „Cate nu am… Sunt operata de apendicita, mi-a fost scos un ovar, am sinuzita, astm. Cand trebuie sa cumpar medicamente, mor, ca stiu ca sunt foarte scumpe. Numai spray-ul pentru astm e 170 lei, plus celelalte…”, a povestit femeia. Nu stie de la ce i-a aparut aceasta forma de cancer, dar se gandeste ca lovitura pe care a avut-o i-ar fi declansat boala. Ana povesteste ca i-a fost greu momentul in care a aflat ca are cancer, insa i s-a parut cel mai urat moment cand a aflat fata.

„Fata mea nu a stiut ce se intampla cu mine, nu voiam sa ii zic. Sunt divortata si ne avem una pe alta, dar imi era greu. Pana intr-o zi cand a aflat din greseala, cum e la tara, oamenii vorbesc vrute si nevrute. M-a sunat plangand si imi zicea ca de ce o mint si nu ii explic ca va ramane singura, fara sa ii poarte cineva de grija… Am incercat sa ii explic, dar nu mai puteam sa ii ascund”, continua sa povesteasca Ana. Fata Anei a intrat la Liceul Pedagogic din Barlad, iar din toamna trebuie sa stea cu gazda, pentru ca nu poate face naveta. Cheltuielile vor fi uriase pentru femeie, dar spera cu tarie ca va reusi sa treaca peste toate aceste probleme.

Cand vine la IRO, se gandeste la toti oamenii care sufera la fel ca ea, iar la inceput pleca plangand, stiind ce va urma. „Prima data, peruca m-am interesat sa cumpar, stiam ca o sa imi cada parul si nu voiam ca fetei sa ii fie rusine, trebuia sa umblu cu ea pe la liceu, ma vedeau colegii si se simtea prost. Acum a mai inteles situatia, face glume cu mine, ma pozeaza cand dorm si rade… incearca sa ia problema din alta directie”, spune Ana. Femeia e constienta de gravitatea situatiei, dar isi doreste ca in urma tratamentului sa se observe o imbunatatire. Se gandeste doar la fata ei, care ar ramane singura daca i se intampla ceva rau.





Adauga un comentariu