National

Suma cu care a fost amendată o vânzătoare din Caraș-Severin, care câștigă doar 1.700 de lei pe lună

Publicat: 30 apr. 2020

Din 3 aprilie, prin Ordonanța de Urgență nr. 34/2020, Guvernul a mărit drastic amenzile, iar cei care nu respectă regulile și restricțiile sunt sancționați cu sume cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei. Au fost amendate deja 290.000 de persoane, foarte multe pentru că nu aveau asupra lor declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pentru a ieși din casă.

Originară din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, Sofia Obrejan se află printre persoanele sancționate de polițiști de când a fost decretată starea de urgență. Foarte afectată, femeia a povestit pe Facebok cum a fost amendată cu 2.000 de lei, în condițiile în care are o remunerație lunară, ca vânzătoare, mult mai mică.

Sofia Obrejan a fost sancționată în fața magazinului unde lucrează, pe motiv că ar fi refuzat să le arate polițiștilor adeverința eliberată de angajator.

“În cazul ăsta nu mai pot să mă mai adresez nici primăriei, doar instanţei. E strigător la cer. Eu merg la serviciu, sunt expusă. Am o familie. Salariul meu lunar este de 1.700 de lei. Eu nu pot să plătesc o amendă de 2.000 de lei pentru că un comunitar îşi permite aşa ceva.

O să mă adresez instanţei. Chiar nu pot să o las aşa pentru că este un abuz. Eu eram în timpul serviciului, nu eram nici la plimbare nici pe stradă. Eu dacă merg doi metri la magazin îmi fac declaraţie”, a declarat Sofia Obrejan.





Adauga un comentariu