Sport

Suma donată de Cristina Neagu pentru lupta împotriva coronavirusului: „Vă mulțumesc pentru mobilizare”

Publicat: 04 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Suma donată de Cristina Neagu pentru lupta împotriva coronavirusului Vă mulțumesc pentru mobilizare
Cristina Neagu, handbalistă

Componenta primei reprezentative de handbal a României și a formației CSM București, Cristina Neagu, a anunțat, joi, că suma totală obținută din vânzarea tricourilor galbene din colecția personală CN8 este de 7.350 lei, aceasta urmând să fie donată Crucii Roșii Române pentru achiziționarea de materiale necesare combaterii virusului COVID-19.

„Vă mulțumesc tuturor pentru mobilizare. Așa cum vă spuneam, stocul de tricouri CN8 a fost epuizat în numai câteva ore. S-au vândut toate cele 105 tricouri pe care le aveam, însumând 7.350 lei, sumă care va fi donată către Crucea Rosie Română pentru achiziționarea de materiale necesare în spitale în această perioadă. Cei care au comandat vor primi pe e-mail dovada donării banilor. Mulțumesc echipei mele Sports-HUB pentru implicare și gestionarea comenzilor”, a scris Neagu pe contul personal de Facebook.

Cristina Neagu, de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii

Pentru Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, aceasta este a doua campanie umanitară promovată pe site-ul de socializare citat în ultima perioadă.

„Prieteni, m-am bucurat să văd cât de creativi ați fost la #handballchallenge, dar azi vreau să vă provoc la ceva mult mai important. Haideți să donăm această sumă infimă, dar care poate însemna foarte mult dacă o facem în număr cât mai mare, pentru combaterea acestui virus.
Încurajați-vă și provocați-vă rudele, prietenii și colegii să trimită SMS la 8826 cu textul «Împreună». Lăsați în comentarii screenshot-ul cu SMS-ul trimis, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să doneze. Împreună suntem mai puternici”, scria handbalista la sfârșitul săptămânii trecute.

Adauga un comentariu