Economic Local

Suma uriașă pe care o plătește un turist care vine la Iași pentru o zi de relaxare! Prețurile sunt la fel de mari ca în marile orașe din țară. „Iașul este un oraș scump”

Publicat: 14 sept. 2021
Florin Bărhălescu și Mausoleul lui Petre Carp, din comuna Țibănești, județul Iași
Iașul este unul dintre cele mai scumpe orașe turistice din România, potrivit specialiștilor din turism. Potrivit lui Florin Bărhălescu, fondator "Iași City Tour" și ghid turistic, un turist venit la Iași cheltuie 500 de lei pe zi pentru serviciile turistice, excluzând transportul și cazarea

Iașul este unul dintre cele mai scumpe orașe turistice din România, potrivit specialiștilor din domeniu. O singură persoană cheltuie pentru o vacanță de 3 zile în jur de 1.000 de lei. Mausoleul lui Petre P. Carp, cunoscut politician român, cu origini la Țibănești, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din mediul rural

Unul dintre cele mai scumpe orașe turistice din România este Iașul, potrivit lui Florin Bărhălescu, ghid turistic cu peste 10 ani de experiență în domeniu. Specialistul spune că un turist cheltuie pentru o vacanță de 3 zile, la Iași, în jur de 1.000 de lei.

„Iașul este un oraș scump. Sunt puține locurile de cazare, inclusiv cele cu mai puțin de 2 stele. În Iași cele mai multe hoteluri au între 2-5 stele. Un pachet turistic care include transport, cazare plus mic dejun, pentru 3 zile, ajunge la 550 de lei. Aici vorbim de turiștii din București care vin la Iași. Foarte rar vin turiști din Constanța sau Cluj. Turiștii din București mai cheltuie pe muzee, mâncare, shopping și astfel ajung la un buget de peste 1.000 de lei. Principalele atracții rămân aceleași: Sfânta Parascheva, Palatul Culturii și dacă vorbim despre copii, Bojdeuca lui Creangă.

Palatul Culturii nu îl putem compara cu Brukenthal, din Sibiu, pentru că vorbim de alt trafic acolo, număr de turiști și acces la acest muzeu. Capitala Moldovei, Iași, rămâne în top 3 cele mai vizitate destinații din România. Concurează cu Clujul, am putea spune, dar părerea mea este că nu prea ai cum să le compari. Sunt istorii diferite și depinde pe cine întrebi. Am avut turiști care au fost și la Cluj, și la Iași, care spuneau că nu le pot compara”, susține Florin Bărhălescu, fondator „Iași City Tour”, ghid turistic.

Mausoleul Petre P. Carp, din comuna Țibănești, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iași

Un bilet la Palatul Culturii din Iași costă 40 de lei, iar cei care vor să viziteze și Turnul cu ceas plătesc în plus 16 lei. La Bojdeuca lui Creangă biletul costă 10 lei, iar la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, 16 lei. Un turist care vrea să încerce mâncarea tradițională scoate din buzunar mai mulți bani. Astfel, o tocănița cu ghebe, hribi și usturoi costă 35 de lei, un borș de găină, 16 lei, iar pomana porcului, 30 de lei. Alivencile, desert tradițional din Iași, costă 17 lei. Florin Bărhălescu mai spune că a crescut numărul turiștilor care vizitează obiectivele din mediul rural. Mausoleul lui Petre P. Carp, din comuna Țibănești, creat de Gustave Eiffel, cel care a construit și celebrul turn din Paris, este vizitat de tot mai mulți turiști străini.

„Noi avem în Iași obiective cu zeci de mii de turiști. Județul Iași este bogat din punct de vedere turistic. Nu știm noi câte avem. Cumva mi-am propus în fiecare an să descopăr două, trei locuri. Începând de anul trecut am fost la Țibănești unde este cel de-al patrulea edificiu creat de Eiffel (n.r- Gustave Eiffel), Mausoleul Petre P. Carp, care este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul Iași. E o criptă de familie acolo. E adevărat, se ajunge mai greu acolo, dar turiștii vor să vadă acest obiectiv”, mai spune Florin Bărhălescu.

Florin Bărhălescu, ghid turistic: „Este nevoie de un transport rapid”

Acesta susține că, în continuare, la Iași, problemele care trebuie soluționate sunt legate de transportul facil și parcările.

„Cum am mai spus, totul pleacă de la accesibilitate. Dacă vrem turiști francezi trebuie să avem cursa de Paris zilnică, să le dăm motive să vină aici. Majoritatea turiștilor veniți la Iași sunt din București. Pentru unii este o aventură să ajungi la Iași. Dacă un grup de turiști ajunge cu tot cu pauze, în 7 ore, este mult. Sacrifici două zile din sejur, cea de început și de sfârșit, astfel că ai nevoie de cel puțin 3 zile ca să ajungi la Iași să vezi orașul. Este nevoie de un transport rapid. Centura Bacăului o avem în momentul de față, în rest Podu Iloaiei, Târgu-Frumos, dacă prinzi un program altfel riști să stai ore și turiștii nu înțeleg asta. Adjudul este o localitate unde stai destul de mult, se sufocă traficul, centura Focșaniului”, susține Florin Bărhălescu.

În ceea ce privește Autostrada Moldovei, studiul de fezabilitate pentru A8, pentru tronsonul Tg. Mureș-Tg. Neamț a fost respins.

Specialiștii în turism spun că Iașul ar trebui să aibă mai multe restaurante cu specific tradițional

Florin Bărhălescu mai spune că în Iași ar trebui să existe mai multe restaurante cu specific tradițional.

„Noi avem aici, la Iași, colțunași, alivancă, nu neapărat ciorba rădăuțeană, care este servită peste tot în țară. Aceasta nu mai este ceva cu specific local. E nevoie de mai multe restaurante cu specific tradițional și ar trebui să păstrăm zona de origine. E minunat ce se întâmplă la Castelul de la Miclăușeni, din Iași, unde fac tematici privind mâncarea. Se leagă de tot felul de rețete boierești, care ar trebui să fie așa în toate restaurantele cu specific tradițional”, mai spune Florin Bărhălescu, fondator „Iași City Tour”, ghid turistic.

De curând, Iașul a fost inclus în topul orașelor europene în funcție de cele mai bune restaurante, fiind pe locul 62.





Adauga un comentariu