News Flash:

Summit mondial pe tema crizei financiare

17 Octombrie 2008
777 Vizualizari | 0 Comentarii
Liderii europeni reuniti miercuri in cadrul unui summit european la Bruxelles au ajuns la un acord in vederea organizarii, pana la sfarsitul anului, a unui summit mondial dedicat reformarii sistemului financiar, intensificand presiunile asupra Statelor Unite, relateaza AFP. "Toata lumea este de acord cu privire la necesitatea unui summit mondial pe aceasta tema", a declarat in prima zi a summitului european liderul francez Nicolas Sarkozy, a carui tara detine presedintia UE. "Impreuna cu presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, vom transmite acest mesaj Statelor Unite sambata", precizat acesta. Cei doi se vor intalni cu presedintele american George W. Bush la Camp David pentru a discuta despre criza financiara.

"Acest summit al principalelor puteri va fi organizat inainte de sfarsitul anului, consideram ca cel mai bine ar fi in noiembrie", a declarat Sarkozy. Washingtonul, initial reticent, a acceptat in principiu aceasta idee. Forumul G8, din care fac parte SUA, Marea Britanie, Italia, Franta, Germania, Japonia, Canada si Rusia, s-a declarat miercuri favorabil unei reuniuni la nivel inalt in viitorul apropiat, potrivit unui comunicat. Europa reproseaza Staterlor Unite ca ar fi responsabile pentru criza financiara refuzand timp de mai multi ani orice consolidare a controlului asupra pietelor financiare.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1513 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039811 (s)