Sport

Sumudica, dupa prima zi la arabi: „M-am nenorocit!”

Publicat: 28 dec. 2012
1

Marius Sumudica a intrat în pâine la Al-Shaab si a condus deja primul antrenament, la finalul caruia a ajuns la concluzia ca s-a nenorocit. Sumudica nu a fost însa deranjat de nivelul scazut din Emirate, ci de culorile lui Al-Shaab, identice cu cele ale Stelei.

„Din meciurile pe care le-am vazut, sunt jucatori de calitate, dar sunt si probleme. Erau visinii trandafirii pe care i-am primit. Culorile clubului sunt rosu si albastru, m-am nenorocit!, a spus Sumudica la Dolce Sport. Apoi, Sumi a tinut sa se laude ca a fost ales dintr-o lista ce mai continea numele a înca 31 de antrenori.
„Eu stau cât în merge bine, cât ma tin, daca nu ai rezultate, imediat te schimba. Au vazut meciurile Vasluiului cu Inter, cu Fenerbahce. Sper sa duc la vara contractul pâna în toamna si apoi mai vedem. Aici este liniste din punct de vedere financiar. Mai erau înca 31 de antrenori pe lista în afara de mine”, a precizat Marius Sumudica.





Adauga un comentariu