Curiozitati

Supervulcanul Campi Flegrei se trezeste la viata. Cand va avea loc urmatoarea eruptie

Publicat: 20 nov. 2018
9

O cercetare recenta arata ca rezervorul de magma de sub vulcanul Campi Flegrei incepe sa se umple.
O eruptie a supervulcanului Campi Flegrei ar fi o catastrofa pentru viata pe Terra. Campi Flegrei este un vulcan urias, cu un crater de 13 km. Este situat in apropiere de Napoli, intr-o zona locuita de peste 1,5 milioane de oameni.

Acumularea de magma este un semn clar ca acest supervulcan se trezeste la viata si la un moment dat va avea loc o eruptie devastatoare. Nu vorbim de un pericol iminent, dar este clar ca oamenii de stiinta trebuie sa cerceteze cu mai mare atentie acest supravulcan.

In cadrul studiului care a demonstrat acumularea de magma in interior, cercetatorii au analizat roci si minerale formate intr-una din eruptiile vulcanice trecute.

Cele mai puternice eruptii ale acestui supervulcan au avut loc cu 39.000 de ani si cu 15.000 de ani in urma. Atunci s-a format craterul si o mare parte din vulcan s-a scufundat.

In anul 1538 a avut loc o alta eruptie, care a durat 8 zile si a dus la formarea unui nou munte, numit Monte Nuovo, care este de fapt un con vulcanic.

Din pacate, eruptiile vulcanice sunt imposibil de anticipat. Prin urmare, cercetatorii stiu ca vulcanul este inca activ si ca se acumuleaza magma in interior, dar nu pot sa estimeze cand va avea loc urmatoarea eruptie si nici cat de puternica va fi aceasta.





Adauga un comentariu