News Flash:

Suplimente pentru ghearele de blocat roti

27 Aprilie 2005
933 Vizualizari | 0 Comentarii
•Soferii au reusit sa defecteze doua dispozitive

Blocarea rotilor autovehiculelor prin cele 26 de dispozitive achizitionate de primarie s-a dovedit un succes. Daca nu a convins soferii sa fie disciplinati, cel putin a ingrasat bugetul local cu cateva sute de milioane lei. De aceea, municipalitatea doreste sa mai cumpere 74 de gheare pentru a ajunge la un inventar de 100 de dispozitive. "Dupa Sarbatorile de Pasti, primaria va face o selectie de oferte pentru furnizarea de dispozitive", a afirmat viceprimarul Constantin Neculau. Investitia primariei va costa in jur de 148 de milioane de lei. Daca pana acum autoutilitara de ridicat autoturisme reusea sa pedepseasca doar 10 -15 autovehicule pe zi, ghearele de blocat s-au dovedit mult mai eficiente. Practic, angajatii Directiei de Servicii Publice Municipale - DSPM prind in capcana dispozitivelor aproximativ 60 de masini pe zi. Cum taxa pentru eliberarea rotii este de 554.000 lei, o zi de vanat masini stationate ilegal aduce primariei aproximativ 33,2 milioane de lei. Rezultatele obtinute de cele 26 de dispozitive au convins municipalitatea ca metoda trebuie extinsa. Mai ales ca blocarea rotilor nu a fost lipsita de surprize in aceste doua saptamani de cand functioneaza. Deranjati de aparitia ghearelor, doi soferi s-au hotarat sa distruga violent dispozitivele ce le tintuiau rotile si, drept urmare, sa scoata din uz doua gheare. Un sofer nervos s-a hotarat sa nu mai astepte venirea angajatului DSPM si a scos dispozitivul cu o ranga. A reusit sa-si elibereze roata, se indoaie barele ghearei, dar si sa-si pagubeasca propria masina. Un alt sofer nu a observat ca roata sa a fost prinsa in capcana si a pornit cu tot cu dispozitiv. Putin mai tarziu si-a dat seama, prea tarziu pentru roata, dar si pentru dispozitiv. Cele doua gheare scoase din uz pot fi reparate si vor reveni pe strazile municipiului.
(L.S.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013956 (s)