Economic Local

Suprafața afectată de secetă, în județul Iași, este de 91.000 de hectare, potrivit Direcției Agricole. Cele mai mari probleme sunt la porumb și floarea-soarelui

Publicat: 21 sept. 2022
culturi afectate de secetă
Fermierii din Iași au cerut despăgubiri pentru 100.000 de hectare

Suprafața afectată de secetă, din Iași, declarată ca fiind calamitată, a ajuns la 91.000 de hectare din cele 280.000 înregistrate la APIA. Cele mai mari probleme sunt la porumb și floarea-soarelui

Fermierii din județul Iași au depus cereri pentru despăgubiri de secetă pentru o suprafață de 91.000 de hectare. Din centralizarea la zi a rapoartelor operative ce cuprind evaluarea pagubelor la culturile agricole de primăvară, asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică, a rezultat o suprafață declarată ca fiind calamitată pe diverse grade de afectare. Cele mai mari probleme sunt la porumb, cu 42.478 de hectare calamitate, și floarea-soarelui, cu 29.857 de hectare calamitate. Aproape în toate comunele din Iași s-au depus cereri de despăgubiri.

În comuna Alexandru Ioan Cuza au fost solicitate despăgubiri pentru 3.000 de hectare afectate de secetă. De asemenea, în comuna Țibănești sunt calamitate 1.230 de hectare, în Gorban – 1.273 hectare, în Movileni – 1.308 hectare, în Șipote – 1.000 de hectare, iar în Deleni și Gropnița fiind peste 1.000 de hectare afectate de secetă. Fermierii din Pașcani au depus cereri pentru 2.081 de hectare, cei din comuna Stolniceni Prăjescu, pentru 1.897 hectare, iar fermierii din comuna Mogoșești Siret au solicitat despăgubiri pentru 1.547 de hectare.

Suprafața afectată de secetă este de 91.000 de hectare

În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole Județene Iași, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii sau producătorii agricoli din zonele afectate către autoritățile locale.

Comisia va întocmi procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, prin validarea și centralizarea datelor conținute în rapoartele operative realizate la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, evaluările urmând a fi realizate în prezența fermierului sau a reprezentantului acestuia. Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de seceta pedologică este de 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui). Reporterii BZI au arătat, în edițiile anterioare, faptul că una dintre comunele din Iași unde seceta pedologică a făcut ravagii este Dumești.

Fermierii din Iași ar putea primi despăgubirile de secetă abia anul viitor

Primele ajutoare pe care le vor primi anul acesta sunt subvențiile de la APIA. Începând cu 16 octombrie 2022, fermierii vor primi avansul din subvenții. Sumele care vor fi plătite fermierilor ce au cerut anul acesta subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași au fost stabilite pentru fiecare schemă de finanțare. Astfel, în cadrul schemei de plată pe suprafață, SAPS, suma acordată este de 96,2796 euro la hectar. În ceea ce privește plata redistributivă, pentru primul interval de 1-5 hectare se acordă 5 euro la hectar. Pentru al doilea interval, de la 5 la 30 de hectare, se acordă 48,7184 euro la hectar.

În cadrul schemei „Plata pentru înverzire” a fost stabilit același cuantum ca în anul 2021, respectiv 58,5308 euro la hectar. Fermierii tineri primesc mai mulți bani anul acesta pentru fiecare hectar cultivat. Astfel, în cadrul schemei „Plata pentru tinerii fermieri” a fost stabilită suma de 48,1398 euro la hectar, mai mare față de suma acordată în anul precedent, respectiv 40,4514 euro.

Suprafața afectată de secetă ar putea crește, dacă vor mai fi depuse cereri de despăgubiri.




Adauga un comentariu