Sport

Surpriza in Giulesti! Iata cine va fi noul antrenor al Rapidului

Publicat: 23 iul. 2015
1

Ovidiu Burca (35 de ani), omul care l-a adus iarna trecuta în România pe Jugurtha Hamroun, a devenit miercuri noul presedinte al Rapidului. Valerii Moraru a apelat la o varianta surpriza, iar aceasta s-a oficializat ieri. Burca a avut o întâlnire cu patronul gruparii din Giulesti si cele doua parti au batut palma, astfel ca fostul fundas si-a intrat deja în rol.

Ovidiu Burca s-a întors la Galati, pentru a se desparti oficial de Otelul, echipa al carei presedinte a fost în ultimele luni. Daca totul va decurge conform planului, Burca va fi prezentat oficial joi ca noul presedinte al Rapidului. Misiunea sa principala pentru început a fost aceea de a gasi un antrenor potrivit pentru Rapid, Moraru nedorind sa apeleze la solutia numita Mihai Ianovschi. Ovidiu Burca s-a orientat foarte rapid si a gasit omul potrivit care sa conduca echipa giulesteana spre promovare.

Citeste si: Scene de razboi la Rapid! S-au tras focuri de arma, iar un suporter a fost injunghiat

Dupa o colaborare fructuoasa la Otelul, Burca a apelat la experimentatul Florin Marin (62 de ani), antrenor cu 25 de ani de vechime în antrenorat. Chiar daca nu au salvat fosta campioana de la retrogradare, cei doi au facut o treaba buna în retur si au produs rezultate neasteptate, dar insuficiente pentru a trece peste linia retrogradarii. Florin Marin s-a aflat pâna de curând si în staff-ul echipei nationale a României, sub comanda lui Victor Piturca. Conform surselor apropiate din club, Florin Marin ar fi încântat sa preia frâiele Rapidului, având în vedere ca situatia de la Otelul este incerta, iar echipa se afla în pragul desfiintarii.

Totul depinde însa de situatia lui Ovidiu Burca. Fara prezenta acestuia în birou, Florin Marin nu va prelua Rapidul, pentru ca Burca reprezinta garantia lui pentru stabilitate. „Flocea” nu este strain de spiritul giulestean. El si-a început cariera de fotbalist la Rapid, în 1972, jucând în Grant pâna în 1976, când s-a transferat la Steaua, dupa 102 meciuri în alb-visiniu. A revenit la Rapid abia în 1991, când a fost antrenor secund al echipei vreme de un sezon.





Adauga un comentariu