International

SURPRIZA! Islanda vrea referendum pentru aderarea la UE

Publicat: 02 ian. 2017
1
Ideea privind un eventual referendum asupra aderarii Islandei la UE a revenit in negocierile pentru formarea unui guvern in aceasta tara, a anuntat luni unul dintre partidele implicate in formarea noului executiv, informeaza AFP.
La doua luni dupa legislativele din 29 octombrie, negocierile au loc intre trei formatiuni de dreapta si de centru, Partidul Independentei (conservatori, eurosceptici), Partidul Reformei si Partidul pentru un Viitor Luminos (mai favorabile aderarii la UE), scrie agerpres.ro.
Presa islandeza a afirmat la sfarsitul saptamanii trecute ca aceste trei partide vor inscrie referendumul asupra UE in programul lor de guvernare.
Presedintele Partidului pentru un Viitor Luminos, Ottarr Proppe, a confirmat indirect, luni, aceasta informatie pentru cotidianul Frettabladid. „Cred ca presa a fost mai eficienta ca mine in acest week-end in a obtine informatii. Nu am semnat programul de guvernare, discutam asupra lui. Am inregistrat un anumit acord asupra unor idei, inclusiv asupra acesteia”, a declarat el.
Islanda si-a inaintat candidatura pentru aderare la UE in 2009, in timpul unei guvernari de stanga. In 2013, succesorul sau de centru-dreapta, din care facea parte si Partidul Independentei, a promis sa organizeze un referendum pentru a stopa acest proces, insa in 2015 acest guvern a retras candidatura islandeza fara nicio consultare populara.




Adauga un comentariu