National

Surpriză la Deveselu! La alegerile locale a câștigat un primar decedat acum două săptămâni

Publicat: 27 sept. 2020

Ion Aliman, primarul din Deveselu, județul Olt, mort în urmă cu două săptămâni după ce s-a infectat cu coronavirus, a fost reales în funcție. Oamenii din Deveselu l-au votat pe Aliman, cu toate că știau că acesta a murit. Astfel, primele rezultate arată că primarul care a murit a câștigat un nou mandat.

Pentru că decesul primarului a survenit în urmă cu scurt timp, autoritățile nu au avut timp să schimbe buletinele de vot, iar oamenii din localitate, cu toate că știau că acesta a murit, l-au votat în continuare.

Așa se face că primele rezultate arată că Ion Aliman a fost reales în funcția de primar.

Totuși, localitatea va fi condusă de un viceprimar, ales după constituirea Consiliului Local, iar la un moment dat, alegerile se vor repeta.





Adauga un comentariu