Titlurile zilei

Surpriză pentru conducătorii auto din Iași. Tarife mai mari pentru parcările din Centru. Șoferii vor fi arși la buzunare

Publicat: 27 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Surpriză pentru conducătorii auto din Iași. Tarife mai mari pentru parcările din Centru. Șoferii vor fi arși la buzunare

Cei care vor să-și parcheze autoturismele în zona centrală a Iașului vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunare. Municipalitatea ieșeană a pregătit o majorare a taxelor pentru o serie de parcări, în special cele din centrul urbei

Șoferii din oraș și nu numai, care vor să parcheze în zona centrală a municipiului, vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunare pentru a se folosi de parcările publice din zonă. Municipalitatea ieșeană a pregătit un proiect legat de majorarea tarifelor pentru parcările publice din centru. Proiectul va intra în vigoare după ce va trece prin plenul Consiliului Local.

„Parcarea publică cu plată este parcarea amenajată pe domeniul public sau privat al municipiului Iași pentru utilizarea căreia se percepe tarif de staționare, aceasta fiind exploatată prin gestiune directă de către Direcția Exploatare Patrimoniu. Având în vedere creșterea numărului de autovehicule înmatriculate în municipiul Iași și a celor care tranzitează orașul, Direcția Exploatare Patrimoniu, prin Serviciul Administrare Parcări, propune majorarea tarifului de parcare perceput pentru staționarea autovehiculelor în parcările publice cu plată concentrate în zona centrală a orașului și a tarifului lunar parcare (abonament) autoturism în parcările cu plată, măsură care are ca scop fluidizarea traficului în zona centrală a orașului și încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun. De asemenea, prin această măsură avem în vedere creșterea realizării veniturilor proprii ale bugetului local în scopul finanțării cheltuielilor publice locale”, se arată în proiectul de hotărâre.

Cât vor plăti șoferii?

Cel mai important tarif este cel legat de parcarea ocazională a autoturismelor în zona centrală. Tariful va crește de la 2 lei pe oră la 5 lei pe oră, conform documentelor emise de municipalitate. De asemenea, pentru microbuze, parcarea ocazională a acestora în zonele publice va crește de la 5 la 10 lei pe oră. În ceea ce privește autobuzele și autocarele, prețul pe oră va crește de la 10 la 15 lei.

Tariful lunar de parcare a autoturismelor în parcările longitudinale pe arterele de circulație va crește de la 53 lei la 100 lei pe lună. Abonamentul lunar pentru autoturisme în parcările clasice din oraș va crește de la 85 la 140 lei pe lună. Pentru parcările acoperite și garajele cu o suprafață de peste 18 mp, tariful va crește de la 53 lei la 100 lei pe lună pentru un abonament. Tariful pentru camioane în parcările publice cu plată va crește de la 424 lei la 700 lei pe lună.

Tarife și cu 150 la sută mai mari

În calcul au fost luate 15 tarife. Municipalitatea arată că tariful de 5 lei pe oră este mai mic față de București (10 lei pe oră) și Cluj-Napoca (7 lei ora). În Oradea este de 3 lei pe oră, la fel ca și la Timișoara, tot cu 3 lei pe oră.

„Proiectul de hotărâre analizat se referă la un număr de 15 tarife aferente parcării autovehiculelor pe raza municipiului lași. Tarifele orare pentru staționarea ocazională în parcările publice cu plată din municipiul lași cresc cu procente aflate în intervalul 25 la sută- 150 la sută, în funcție de tipul de autovehicul parcat. Cea mai mare creștere (cu 150 la sută) este cea aferentă tarifului de parcare a autoturismelor, de la 2 lei/ora Ia 5 lei/ora.

Introducerea, ca urmare a consultărilor publice cu cetățenii municipiului, a tarifului pentru parcarea ocazională a autoturismelor în parcările publice cu plata longitudinale de pe arterele de circulație, în cuantum de 2 lei /ora. Tarifele lunare pentru staționarea autovehiculelor în parcările publice cu plata cresc cu procente cuprinse în intervalul 57,23 la sută-88,68 la sută. Cea mai mare creștere (cu 88,68 la sută) este aferentă tarifelor pentru abonamentele destinate parcării microbuzelor”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Adauga un comentariu