News Flash:

Sute de ieseni s-au inghesuit sa plateasca taxa pe poluare

2 Iulie 2008
928 Vizualizari | 1 Comentarii
• Dupa ce au asteptat cu nerabdare noua varianta a taxei auto, iesenii s-au imbulzit sa isi inmatriculeze masinile • Numai ieri, pana la orele amiezii, peste 200 de ieseni au calcat pragul Fiscului pentru a plati taxa sau pentru a-si recupera banii platiti conform vechii legi • Numai ca iesenii mai au de asteptat doua zile, pentru ca nu au aflat cat anume au de platit conform noii taxe pe poluare • Cei 312 ieseni care au contestat de la inceputul anului taxa auto vor trebui sa treaca din nou pragul Finantelor pentru a depune documentele necesare recuperarii banilor platiti


Dupa ce au asteptat cu nerabdare noua varianta a taxei auto, iesenii s-au imbulzit sa isi inmatriculeze masinile. Numai ieri, pana la orele amiezii, peste 200 de ieseni au calcat pragul Fiscului pentru a plati taxa sau pentru a-si recupera banii platiti conform vechii legi. Numai ca, surpriza! Iesenii mai au de asteptat doua zile pana vor afla ce suma au de platit pentru autoturismele pe care doresc sa le inmatriculeze conform taxei pe poluare. "Cei care doresc sa plateasca taxa pe poluare vor trebui sa completeze o cerere de mana la care sa anexeze documentele necesare inmatricularii autovehiculului. Cererea se primeste, dar le vom comunica in doua zile cat au de platit", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvant al Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi. Pe langa cererea de mana pe care iesenii vor trebui sa o completeze, mai trebuie atasate o serie de documente, printre care cartea de identitate a masinii si rezultatele expertizei tehnice efectuate de catre Registrul Auto Roman. "In vederea calcularii taxei de catre autoritatea fiscala, persoana fizica sau persoana juridica in numele careia se efectueaza inmatricularea trebuie sa prezinte in copie si original cartea de identitate a vehiculului si in cazul autovehiculelor rulate achizitionate din alte state, un document din care sa rezulte data primei inmatriculari a acestora, precum si rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma Registrul Auto Roman ori rezultatul evaluarii individuale efectuate", se arata in normele metodologice publicate acum 2 zile.

Documentele necesare restituirii taxei

Cei care au platit taxa de prima inmatriculare in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 isi pot recupera diferenta de bani, daca noua taxa este mai mica decat valoarea platita anterior. "Pentru restituirea diferentei intre taxa auto si taxa pe poluare trebuie completata o cerere tip si anexate documentele necesare. Dupa ce vom face verificarile necesare, in 45 de zile de la depunerea cererii vom restitui diferenta", a mai explicat Maria Taran. Cei 312 ieseni care au contestat de la inceputul anului taxa auto vor trebui sa treaca din nou pragul Finantelor pentru a depune documentele necesare recuperarii banilor platiti, avand in vedere ca in perioada in care au depus cererile nu aveau temei legal. Pentru restituirea taxei, iesenii trebuie sa vina la Finante cu chitanta, ordinul de plata sau extrasul de cont care sa ateste plata taxei, in original sau copie, copia cartii de identitate a vehiculului si a cartii de inmatriculare, cu mentiunea ca la depunere se va prezenta si originalul. Banii vor fi virati in contul contribuabilului sau ii vor fi inmanati. In cazul in care masina a fost vanduta intre timp, doar cel care a inmatriculat masina poate solicita restituirea taxei auto.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

contribuabilul  | #38072
si cei care au platit taxa luni si au vrut sa isi inmatriculeze masinile ieri?poate nu stiti, dar sunt foarte multi in acest caz...nu s-au inmatriculat ieri masini la care s-a platit taxa luni
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2516 (s) | 24 queries | Mysql time :0.093846 (s)