Prima pagină » National » Sute de mii de români au cerut amânarea creditelor! 80% dintre credite sunt de consum
Sute de mii de români au cerut amânarea creditelor! 80% dintre credite sunt de consum

Sute de mii de români au cerut amânarea creditelor! 80% dintre credite sunt de consum

17 mai 2020, 09:22,
în National

Peste 126.500 de solicitări de suspendare a ratelor efectuate în baza Ordonanţei 37/2020 au fost soluţionate până la data de 8 mai iar mai puţin de o treime dintre clienţi au ales să amâne plata pentru perioada maximă de nouă luni, potrivit directorului executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Gabriela Folcuţ.

„În baza Ordonanţei 37/2020 au fost soluţionate 126.500 de solicitări până pe 8 mai. Mai puţin de o treime dintre clienţi au ales să suspende pe o perioadă de nouă luni restul fiind împărţit inegal pe o perioadă de o lună, de două luni, de trei luni, şi aşa mai departe. Suspendările au vizat în principal creditele de consum pe zona populaţiei. 80% dintre solicitările deja soluţionate în baza Ordonanţei 37 au vizat creditele de consum. Avem însă noi solicitări şi noi soluţionări mai ales că termenul de depunere a solicitărilor a fost prelungit până în 15 iunie”, a declarat Folcuţ, sâmbătă dimineaţa la Digi24.

Potrivit reprezentantului ARB, în total aproximativ 270.000 de clienţi ai băncilor au depus solicitări de suspendare a obligaţiilor de plată lunare în aproximativ o lună şi jumătate de la debutul pandemiei, iar numărul soluţionărilor era de circa 175.000. Restul sunt în curs de procesare. Aceasta a anunţat, de asemenea, că o situaţie completă şi actualizată cu cele două luni va fi prezentată săptămâna viitoare.

Termenul până la care se mai poate solicita suspendarea plăţii ratelor bancare a fost extins până în 15 iunie, în urma unei Ordonanţe adoptate joi de Guvern.

Potrivit normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, în cazul creditelor ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu dată de 31 decembrie 2020.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`