Local

Sute de pelerini, intampinati de politisti

Publicat: 13 oct. 2015
1

Sute de pelerini care au venit la Iasi, cu ocazia sarbatorii Sfintei Parascheva, au fost intampinati ieri de politisti la poarta Mitropoliei. Autoritatile au discutat cu cetatenii despre cum trebuie sa aiba grija de propriile bunuri in aglomeratia din centrul Iasului in aceasta perioada. Politistii le-au explicat oamenilor cum trebuie sa poarte geanta sau borseta, locul unde trebuie tinute documentele personale si telefonul mobil. Totodata, pelerinii au primit peste 300 de pliante, in care pot gasi principalele moduri prin care pot preveni infractiunile de furt si talharie. Cetatenilor li s-a adus la cunostinta numarul pentru apel unic de urgenta 112, pe care trebuie sa il foloseasca in situatia in care sunt victime sau martori la o infractiune. Aceasta actiune a fost demarata cu ocazia Sarbatorilor Iasului, fiind organizata de politistii din cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, impreuna cu cei de la proximitate. Aceste demersuri au vizat informarea cetatenilor cu privire la prevenirea furturilor din buzunare, de telefoane mobile si prevenirea talhariilor.




Adauga un comentariu